Cele mai scumpe locuri de la munte sunt in hotelurile construite pe vremea lui Ceausescu, iar cazarea de Revelion costa mai mult de 500 de euro de persoana pentru ca cererea este dubla fata de capacitatea totala de aproximativ 4.000 de locuri, spune Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.
Burcea a mentionat ca cele 4.000 de locuri de cazare din Poiana Brasov si Valea Prahovei, unde Revelionul costa peste 500 de euro, au fost deja rezervate in totalitate, scrie Mediafax.

"Sunt vreo 10-12 hoteluri de top la munte, si ele cumuleaza cam 4.000 de locuri. Toate acestea, unde un loc de cazare costa, in medie, peste 500 de euro pentru un pachet de Revelion, s-au umplut deja. Este o singura data pe an Revelionul, iar numarul de locuri este foarte mic fata de cerere", a spus Burcea.

El a afirmat ca peste 80% dintre cei dispusi sa plateasca pentru o camera la munte mai mult de 500 de euro provin din Capitala. Potrivit lui Burcea, cheltuiala de persoana pentru acesti turisti, incluzand hotelul si banii de buzunar, depaseste 1.000 de euro pentru intregul sejur.

"Cu toate acestea, cererea depaseste oferta si este de cel putin doua ori mai mare", a mai spus seful Paralela 45.

Burcea a adaugat ca toate hotelurile faimoase de pe Valea Prahovei si Poiana Brasov, cum ar fi cele detinute de George Copos, sau hotelurile Orizont si Rozmarin din Predeal, sunt construite de Ceausescu inainte de 1989 si renovate ulterior.

"Cred ca cei care platesc peste 500 de euro pe sejur de Revelion la munte fac asta din comoditate, pentru ca nu se pune problema banilor. Cu 500 de euro poti face un revelion la Paris, Roma sau Madrid, incluzand cinci nopti de cazare si transport cu avionul. Cu 300 de euro poti petrece trei nopti la Viena, cu zbor inclus, iar la Budapesta costa 200 de euro", a mai spus el.

Pretul pe care trebuie sa-l plateasca turistii romani pentru un pachet de revelion pe Valea Prahovei si Poiana Brasov ajunge la multe hoteluri intre 400 si 1.000 de euro, mai scump decat in capitalele europene, inclusiv Paris sau Roma, unde 4-5 nopti de cazare, cu zbor inclus, costa sub 600 de euro.

Hotelurile detinute de George Copos la Poiana Brasov sunt printre cele mai scumpe de la munte. Tariful pentru un pachet de cinci nopti la hotelul Sport, cu demipensiune, este de 968 de euro de persoana, potrivit ofertelor prezentate pe pagina de internet a Ana Hotels. Cu acesti bani, un roman isi poate face revelionul, incluzand patru nopti de cazare, mic dejun si transport cu avionul in aproape oricare capitala din Europa, in Malta, in Egipt si chiar in Dubai.

Cinci nopti de Revelion la hotel Bradul, detinut tot de Copos in Poiana Brasov, costa de la 656 euro de persoana, iar un pachet similar la hotelul Poiana poate fi cumparat cu minim 600 de euro.

Patru nopti de cazare, plus mic dejun, la Piatra Mare din Poiana Brasov pot fi achizitionate cu 2.520 de lei de persoana (560 de euro), iar un pachet similar, dar cu demipensiune la hotelurile Rina Vista si Rina Tirol din Poiana Brasovcosta 400 de euro. Patru nopti cu mic dejun la hotelul Orizont din Predeal costa 2.600 de lei (570 de euro). Un pachet similar la hotelul de patru stele Palace din Sinaia costa 1.900 de lei (420 de euro), iar la hotelul Sinaia din aceeasi statiune costa 1.645 de lei (365 euro).

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri