In acest scop, a fost semnat un protocol intre ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri si Turism, Maria Grapini, Autoritatea Nationala pentru Turism, Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural Romania (ANTREC) si Asociatia „Cele mai Frumoase Sate din Romania” (AFSR).

„Sunt onorata ca am incheiat acest protocol prin care recunoastem cat de importanta si valoroasa este mostenirea noastra traditionala. Astfel, prin acest demers repunem la locul de cinste satul romanesc. Nu trebuie sa uitam ca vesnicia s-a nascut la sat si ca Romania are obligatia sa valorifice si sa promoveze traditiile satului romanesc peste tot in lume,” a declarat ministrul Maria Grapini.

Prin acest document, autoritatile centrale recunosc oficial, la nivel guvernamental, un numar de 25 de sarbatori ale satului romanesc, care vor fi promovate in viitor atat in tara, cat si in strainatate.

Obiectivele protocolului vizeaza promovarea Romaniei ca destinatie turistica pe plan intern și extern, in scopul construirii unei imagini pozitive a țarii noastre pe baza patrimoniului sau natural si cultural.

Statul va sprijini inclusiv logistic si financiar realizarea acestor evenimente traditionale ale zonei rurale, recomandate de Asociatia Cele mai Frumoase Sate din Romania si ANTREC.