TeamNet este prima companie privata care a semnat protocolul de operare a avioanelor fara pilot (UAV) in spatiul aerian al Romaniei, ce vor fi folosite in proiecte de cercetare in agricultura, turism, protectia mediului, preventia dezastrelor.
Avionul de dimensiuni mici are o autonomie de aproximativ 3 ore, in functie de incarcatura, poate atinge viteze de peste 110 km/h la altitudini de peste 2.500 metri.

Aparatul de zbor UAV Hirrus, statia de control de la sol, mecanismul de orientare a antenelor si rampa de lansare au fost proiectate si construite in intregime de echipa de specialisti romani din cadrul companiei. Hirrus este un proiect in care TeamNet investeste resurse de cercetare de peste 2 ani.

In perioada 17 – 21 iunie, UAV-ul a efectuat primele zboruri pentru colectare de date in beneficiul unui proiect de cercetare academica. Informatiile livrate cu ajutorul senzorilor optici montati pe Hirrus vor fi folosite pentru evaluarea potentialului de inundatii dintr-un bazin hidrologic. Pana pe 31 iulie, TeamNet va mai efectua inca 6 misiuni cu acest UAV, toate fiind zboruri de colectare de date pentru proiecte de cercetare.

„UAV-urile noastre sunt aparate de zbor usor adaptabile pentru diferite misiuni, care livreaza informatii relevante, precise si corect localizate, in timp real. Am primit propuneri pentru utilizarea Hirrus in proiecte de cercetare in agricultura, turism, protectia mediului, preventia dezastrelor si chiar arheologie. In curand, in Romania, dar si pe alte piete, cererea de tehnologie UAV din sectorul privat va creste, pe masura ce tot mai multi clienti privati vor vedea beneficiile utilizarii datelor oferite de astfel de avioane fara pilot”, a declarat Bogdan Nedelcu, vicepresedinte Proiecte Strategice TeamNet.

Autonomia de zbor, timpul scurt de lansare si costurile scazute de operare recomanda UAV-ul Hirrus pentru culegerea de date despre starea recoltelor, monitorizarea daunatorilor, pentru realizarea de harti detaliate si monitorizarea activitatii pe suprafete mari de teren. De asemenea, aparatul de zbor poate sustine activitatile de cautare a persoanelor izolate in situatii de urgenta (inundatii, inzapeziri, alunecari de teren, avalanse, etc).

Sistemul UAV oferit de TeamNet include trei avione fara pilot Hirrus, o statie de control-comanda si antene de emisie receptie, iar in costul de achizitie este inclus training-ul de utilizare. Sistemul poate fi de asemenea inchiriat sau utilizat pe baza de abonament.

Operarea acestui tip de aparat nu afecteaza siguranta traficului aerian civil.

TeamNet are in portofoliu proiecte de GIS, Big Data, hardware, proiecte de integrare de sisteme, dar si dezvoltare la cheie pentru clienti din administratie, transporturi, mediu, sanatate sau agricultura. Cifra de afaceri a grupului TeamNet a depasit 50 milioane euro la sfarsitul anului 2012.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri