Compania aeriana araba Etihad Airways, cu sediul in Abu Dhabi, vine la Bucuresti in noiembrie pentru a face recrutari, potrivit unui anunt postat pe pagina de Facebook a companiei.

Etihad va face interviuri pentru posturile de insotitor de bord (cabin crew), bucatari pe durata zborului (In-flight Chefs) si manageri alimente si bauturi (Food and Beverage Managers).

Operatorul aerian si-a rezervat 4 zile pentru interviuri, intre 3 si 6 noiembrie. Pentru a afla locul unde vor avea loc intalnirile candidatii trebuie sa se inscrie pe site-ul Etihad Airways.

Etihad Airways ofera pe langa salariu, cazare gratuita intr-un apartament mobilat, transport gratuit pana la aeroport, accesul gratuit la bazine de innot si sali de fitness, asigurare de viata, reduceri speciale la restaurante, magazine, hoteluri si facilitati de petrecere a timpului liber din Emiratele Arabe Unite, concediu 30 de zile pe an.

Cerintele pentru insotitori de zbor sunt: varsta minima 21 de ani, cunostiinte foarte bune de limba engleza, sa stie sa innoate, sa poata ajunge la inaltimea de 2,1 metri cu mainile intinse fara pantofi, sa nu aiba tatuaje in zone vizibile, nu sunt acceptate nici piercing-uri la vedere, fara cazier, puternice abilitati de comunicare, dispusi sa respecte cerintele din Emiratele Arabe Unite.

Cerintele pentru manageri alimente si bauturi sunt in plus fata de cele pentru insotitori de zbor: minim 3 ani experienta ca sef de sala intr-un restaurant, sau absolvent cu diploma si experienta practica in unitati alimentare de 4/5 stele.

Cerintele pentru bucatari pe durata zborului sunt in plus fata de cele pentru insotitori de zbor: calificare ca bucatar minim 4 ani in hoteluri 4/5 stele, restaurante rafinate sau nave de croaziera.

Etihad Airways este compania nationala a Emiratelor Arabe Unite infiintata in 2003. Echipa companiei aeriene este formata din peste 3.000 de angajati din peste 110 tari.

Compania are peste 80 de avioane Airbus si Boeing care opereaza 1.300 de zboruri pe saptamana catre 86 de destinatii in Orientul Mijlociu, Africa, Europa, Asia, Australia si cele doua Americi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri