"Ne-ar placea sa aflam mai multe lucruri despre Romania - aratati-ne cum este sa traiesti si sa lucrezi in tara voastra - impartasind cu noi fotografiile, inregistrarile video si experientele voastre de viata", afirma initiatorii acestei campanii.

In presa britanica s-a discutat foarte mult in ultima vreme despre numarul mare de romani care ar putea ajunge in Marea Britanie, dupa ce aceasta tara va ridica restrictiile de pe piata fortei de munca, incepand de la 1 ianuarie 2014.

"Ne-ar placea sa ne spuneti ce va place la faptul ca sunteti cetatean roman si care sunt motivele pentru care nu ati pleca niciodata (din tara voastra, n.r.), dar si care sunt lucrurile care va vor lipsi cel mai mult daca intentionati sa veniti in Marea Britanie. Daca exista dificultati cu care va confruntati in viata de zi cu zi, care v-au influentat decizia de a va parasi tara, ne-ar placea sa auzim si despre aceste lucruri", spun autorii campaniei.

O selectie cu cele mai spectaculoase fotografii, inregistrari video si relatari despre viata din Romania va fi publicata pe site-ul cotidianului The Guardian.

Citeste si:

Pana la ora publicarii acestor informatii, 157 de romani au raspuns invitatiei lansate de aceasta campanie, care se va incheia peste 12 zile.

Printre fotografiile publicate deja de utilizatorii romani pe site-ul witness.guardian.com se numara cateva instantanee spectaculoase cu Ateneul Roman din Capitala, Cetatea Rasnov, Piata Sfatului din Brasov, Castelul Corvinilor, Domul romano-catolic din Timisoara, Opera din Timisoara, Muzeul Astra din Sibiu, Castelul Bran, Crucea de pe Muntele Caraiman, Catedrala din Targu Mures, Cetatea Sighisoara si Castelul Peles. Au fost expediate si imagini cu satul romanesc si cu obiceiuri si traditii - Parada Junilor din Sibiu -, dar si altele cu peisaje naturale - Lacul Rosu, Vulcanii noroiosi, Lacul Balea, Dunarea, Marea Neagra, Valea raului Bistrita, Sfinxul.

Alti romani au trimis fotografii ale copertelor unor discuri pe vinil lansate de anumiti cantareti romani, altii au scris articole despre bunicii lor, despre Romania, despre religia crestina, iar un alt utilizator roman le-a transmis britanicilor urmatorul mesaj: "Just come and visit. Your prince does" ("Veniti si vizitati-ne. Printul vostru o face").