Directorul Aeroportului Timisoara, Dan Idolu, a declarat ca in perioada de iarna, cand traficul aerian este mai scazut, compania Carpatair a decis suspendarea tuturor zborurilor de pe Aeroportul din Timisoara, scrie Mediafax.

''Pe perioada de iarna, cand traficul e mai scazut, cei de la Carpatair au decis suspendarea zborurilor de pe Aeroportul Timisoara. Din cate stiu, compania va relua cursele din luna martie. Avioanele Carpatair vor fi parcate pe platforma, la noi", a precizat Idolu.

Ultimele zboruri ale companiei Carpatair de pe Aeroportul din Timisoara vor avea loc in 17 ianuarie.

Compania Carpatair opereaza de pe Aeroportul Timisoara aeronave catre Cernauti, Bergamo, Roma si Stuttgart.