Cu toate ca nu a avut un stand foarte mare, Romania a suscitat interesul participantilor la Targul International de Turism de la Berlin, considerat cea mai importanta manifestare de profil din lume. Nu numai ca in zilele alocate publicului germanii s-au calcat, literalmente, pe picioare pentru a-si lua brosuri si a se interesa despre pretul sejururilor si al circuitelor, dar si pe perioada destinata specialistilor birourile agentiilor de turism, din cadrul standului, erau pline, la unele chiar standu-se la rand.

Atmosfera romaneasca a fost subliniata prin arhitectura, prin pozitionarea la fiecare intrare in stand a mesterilor populari care realizau obiecte traditionale si prin spectacolul de muzica si dansuri populare sustinut de ansamblul "Doina". In acest an pavilionul Romaniei a fost situat intre standurile Cehiei si Ungariei si a cuprins reprezentantele a 37 agentii de turism si a companiei Murfatlar.

Romania, o destinatie cautata

Piata turistica din Romania se dovedeste tot mai interesanta pentru clientii din Germania, numarul acestora crescand anul trecut cu circa 10%, potrivit datelor biroului de turism al Romaniei de la Berlin. "Majoritatea turistilor germani care calatoresc in Romania prefera sa vina pe cont propriu, doar usor peste 10% alegand sa cumpere pachete de la tour-operatori. Astfel, pe segmentul de turism individual estimam o crestere de circa 5-6% in 2004, in timp ce pe zona organizata a turismului majorarea a fost de pana la 5%", a declarat directorul biroului, Ioana Nan, la Targul International de Turism de la Berlin (TITB). Destinatiile preferate de vizitatorii din Germania sunt zona Maramuresului, Delta si Bucovina.

Calitatea serviciilor si a infrastructurii, prioritati ANT

Prezent la TITB, presedintele ANT, Marius Crivtonencu, a explicat ca Romania are nevoie de o strategie eficienta de promovare a sectorului turistic pe termen lung, aceasta urmand sa fie elaborata in perioada imediat urmatoare. "Romania nu si-a valorificat inca sansele pe piata. Trebuie sa fim mai buni, mai rapizi, mai eficienti. Turismul de nisa a inregistrat, potrivit unor studii, o crestere mai mare decat cel de masa si pe acest segment trebuie sa ne orientam. Vom promova natura si cultura din Romania", a mai spus Crivtonencu.

Numarul turistilor straini in Romania se mentine inca la un nivel redus fata de tarile vecine, printre motive inscriindu-se starea precara a infrastructurii si calitatea serviciilor. "Trebuie sa imbunatatim infrastructura, mai ales cea turistica, si sa crestem calitatea la toate nivelurile", a afirmat presedintele ANT. Aceleasi probleme le-au semnalat si o parte din cei care au vizitat standul Romaniei de la targ. Desi lauda frumusetea naturii si recunosc potentialul turistic al Romaniei, turistii straini se declara nemultumiti de pretul ridicat al transportului, starea proasta a drumurilor, care nu le permite calatoria cu masina, si calitatea uneori precara a serviciilor.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri