Soferul Peugeotului second hand cu numar de Italia care m-a luat de la gara din Sezze Romano se uita cu coada ochiului la mine, sa vada ce impresie fac vorbele lui; lui Zaharia Chivu, om la vreo 50 de ani, plecat de multa vreme dintr-un sat vrancean cu tot cu nevasta, copii si mama, i-ar placea, poate, sa-i spun daca “alde cutare” are dreptate; dar eu tac, ascultandu-l si privind, din cand in cand, prin geamul lateral, muntele pe varful caruia trebuie sa ajungem, la intalnire.

E ultima zi din an si, de parca n-ar fi decembrie, ici-colo, flori si frunze proaspete sfideaza ninsoarea ce nu va veni. Drumul de la gara pana in centrul medieval nu e lung, insa urca si tot urca, scara la cer, pana acolo unde o tabla indica numele orasului, “Sezze Romano”. Acum cativa ani, un glumet scrisese pe deasupra: Sezze Rumeno (Sezze Romanesc), iar un ziar local titrase: “Sezze Romano, un cartier al Bucurestiului”. Nu era prea departe de adevar.

Citeste articolul integral pe Jurnalul.ro.