In Romania sunt circa 5.000 de pensiuni, iar capacitatea totala de cazare este estimata la aproximativ 100.000 de locuri. Astfel, gradul de ocupare a ajuns, in perioada Pastelui, la 70%, scrie Mediafax.

"Este normala preferinta romanilor pentru pensiunile din sate, in special in perioada de Paste, atunci cand dorim cu totii sa beneficiem de un mediu linistit, cu traditii, alaturi de familie. De altfel, de Paste, turismul rural reprezinta, in continuare, prima optiune turistica a romanilor pentru tara noastra. Este drept, vremea ploioasa a constituit un impediment si au fost turisti care au renuntat la sejururile lor insa, cu toate acestea, gradul de ocupare al pensiunilor de Paste a ramas destul de ridicat", a declarat Maria Stoian, presedintele fondator al ANTREC.

Ea estimeaza ca in acest an, de 1 Mai, se va inregistra o crestere substantiala a numarului turistilor care aleg pensiunile romanesti. In acest an, cei mai multi romani au ales mai mult de 3 nopti de cazare pentru regiuni mai indepartate sau mai izolate, precum Maramures, Neamt sau Delta Dunarii. Cea mai cautata zona de relief a fost cea submontana. In medie, un sejur de 3 nopti cu demipensiune s-a incadrat in intervalul 450 - 600 de lei de persoana.

Citeste si:

Potrivit asociatiei, in ultimii ani s-a diversificat agrementul la pensiuni. Turistii cu spirit de aventura pot practica raftingul pe rauri precum Bistrita, Jiu sau Aries, ciclism, beneficiaza de programe de picnic (inclusiv in Delta Dunarii), au incluse in program vizite la manastiri, plimbari cu caruta trasa de cai etc. Pensiunile au pregatit pentru turisti, in functie de numarul de nopti pentru care au optat, pachete de servicii cu picnicuri in natura, servicii tip spa/relaxare, inchiriere biciclete, propuneri drumetii etc.

Cei mai multi straini care au ales Romania in perioada de Paste au optat, de asemenea, pentru turismul rural. De exemplu, in Bihor au venit turisti maghiari si polonezi (tinand cont ca in acest an a coincis, ca data Pastele ortodox cu cel catolic si protestant), iar in Maramures, francezi, italieni, britanici etc.

ANTREC estimeaza ca 2014 va fi un an bun pentru turismul rural autohton, iar cererea va creste fata de anii trecuti, "in contextul in care din ce in ce mai multi romani doresc pentru concediile lor traditii, gastronomie de calitate si eco, liniste si natura, alaturi de familie".