Parcul se afla in comuna Balotesti, la 20 km de Bucuresti, unde se intinde pe o surpafata de 20 ha. EdenLand ofera 11 trasee in copaci, tir cu arcul, airsoft, paintball, casute in copaci, Eden Jump (saritura in gol de la 15 m), ping pong, loc de joaca pentru copii si inchirieri de biciclete. Noutatea cu care vine Edenland Park este posibilitatea de a inchiria casutele din copaci pentru cazare peste noapte. Acestea sunt utilate cu baie proprie, curent si sistem de incalzire.

edenland park, parc de aventura

In interiorul parcului sunt amenajate mai multe zone de relaxare, cu mese, banci si foisoare, cu o capacitate totala de peste 250 de locuri, dar si o zona de food & grill. De altfel, planul de dezvoltare include pentru fiecare an inaugurarea unor noi zone sportive si de agrement. "Proiectul s-a nascut in urma cu doi ani, dintr-o intamplare. La scurt timp dupa o excursie in Mexic, am aflat ca este scos la vanzare acest spatiu aflat chiar langa birourile unde lucram impreuna cu asociatul meu. Ne-am gandit atunci ca nimic nu este intamplator si ca este sansa noastra de a oferi un model sanatos de valorificare a timpului liber, cu efecte si in performanta profesionala. Investitia este in totalitate din fondurile proprii si vom continua sa reinvestim constant in amenajarea unor noi zone si activitati", sustine Alexandru Tudor, cofondator Edenland Park.

Cei mai multi vizitatori, 80% dintre acestia, ajung la Edenland Park in weekend-uri. Pana la finalul anului, fondatorii estimeaza ca numarul total va ajunge la aproximativ 20.000 de vizitatori.

30% din venituri vin din evenimente corporate si teambuilding-uri

70% din veniturile parcului il reprezinta biletele achizitionate direct de catre clienti de la casa de bilete, atunci cand ajung in parc, iar 30% din venituri sunt generate de inchirierea spatiului si achizitia de bilete pentru activitatile din oferta de catre firme, pentru organizarea evenimentelor corporate (lansari de produse sau servicii, teambulding-uri), dar si de catre scoli sau gradinite private si persoane fizice interesate sa organizeze aici aniversarea zilelor de nastere ale copiilor.

Citeste si:

La Edenland Park, costul mediu pentru un angajator preocupat sa imbunatateasca performanta echipelor prin instrumente precum teambuilding-ul, ajunge la 120 - 150 de lei, pentru grupuri de 60 - 120 de participanti. In pachetele de activitati propuse sunt incluse atat traseele in copaci, cat si air soft, tir cu arcul si paintball, dar si Eden Jump-ul, saritura in gol de la 15 m care constituie o adevarata proba de curaj si atractia principala a parcului pentru iubitorii de adrenalina.

Terenul de paintball are o suprafata de 3,5 hectare si este amenajat special pentru a simula cat mai bine conditiile reale de pe campul de lupta: transee, santuri, poduri si turnuri. Pe traseele amplasate de la 1 m distanta de sol si pana la 16 m, se pot aventura atat adultii, cat si copiii cu varsta de minimum patru ani, iar gradele diferite de dificultate ofera optiuni indiferent de forma fizica. Cea mai lunga tiroliana de pe trasee are 100 m lungime si este situata pe traseul rosu, la 16 m inaltime. Un traseu de dificultate medie are aproximativ 150 m lungime si poate fi parcurs in cel mult 30 de minute.