Astfel, Bucuresti - Roma va avea 2 frecvente suplimentare, ajungand la 6 zboruri saptamanale, iar preturile pe aceasta ruta incep de la 141 euro. Ruta Bucuresti - Dubai va fi operata de 3 ori pe saptamana, fata de 2 zboruri cate se operau in orarul de vara, iar cel mai mic pret este de 211 euro, scrie Mediafax.

In perioada 20 decembrie 2014 - 18 februarie 2015, Tarom va opera un zbor in plus pe saptamana pe ruta Bucuresti - Geneva, pretul plecand de la 119 euro. Pe ruta Bucuresti - Chisinau se va efecta in plus un zbor, ajungandu-se la 18 zboruri pe saptamana, iar tarifele pentru acest traseu pornesc de la 116 euro.

Preturile de pornire anuntate de companie pentru cele patru rute sunt valabile pentru un bilet dus-intors, cu toate taxele incluse, locurile fiind insa limitate pentru respectivele tarife. Pe de alta parte, Tarom a mai anuntat ca ofera transportul gratuit al unui excedent de bagaj de 23 kilograme, reprezentand echipamente de ski si snowboard, pentru pasagerii care calatoresc intre Romania (Bucuresti /Iasi/Sibiu) sau Moldova (Chisinau) si Londra,Viena, Nisa, Munchen, Sofia, Torino, Bolonia, Milano (Bergamo) si Geneva.

Citeste si:

Aceasta facilitate este acordata pentru calatoriile efectuate in perioada sezonului de iarna, intre 26 octombrie 2014 si 28 martie 2015, data inceperii calatoriei. Echipamentul sportiv de iarna cuprinde o pereche de schiuri, o pereche de clapari si o pereche de bete sau o placa de snowboard si o pereche de clapari, se arata intr-un comunicat Tarom.

Acceptarea gratuita a acestor echipamente sportive se va face in limita capacitatii disponibile, in functie de tipul de avion. Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane Tarom a fost infiintata in 1954 si isi desfasoara activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. In prezent, Tarom opereaza zboruri pe 43 de rute din Europa si Orientul Mijlociu.