Numarul de turisti care au venit in Bucuresti anul trecut a ajuns la 1,32 milioane, dintre care circa 600.000 de straini. Astfel, Capitala a depasit numarul oraselor Constanta 436.500 turisti), Brasov (396.300 turisti), Timisoara (224.400 turisti) si Sibiu (222.800 turisti) impreuna.

Locul sase in topul localitatilor care atrag turisti este ocupat de Mangalia, cu aproape 214.000 de persoane, urmata de Sinaia (197.000 de turisti), Predeal (148.000), Targu Mures (147.000), Arad (144.000), Cluj-Napoca (121.000) si Eforie (117.380), potrivit datelor transmise MEDIAFAX de catre Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT).

Topul ANT a tinut cont de innoptarile in structurile de cazare, si nu face diferenta intre cei veniti special sa petreaca o vacanta, oamenii de afaceri care calatoresc in interes de serviciu sau persoanele ajunse cu diverse probleme intr-un oras si cazate la hotel, informeaza Mediafax. De altfel, intreaga statistica romaneasca nu face diferenta intre aceste segmente, incadrandu-le impreuna la categoria "turisti".

Astfel, in 2013 s-au cazat in hotelurile si pensiunile din Romania 7,94 milioane de persoane, dintre care 6,22 milioane de romani si 1,7 milioane de straini. Cu un an in urma au fost inregistrati 7,68 milioane de turisti (6 milioane de romani si 1,65 milioane de straini).

Turistii au preferat zonele montane in detrimentul litoralului

Cei mai multi turisti au ajuns anul trecut nu la mare sau la munte, ci in Bucuresti si orasele resedinta de judet (aproape 4 milioane de persoane, in usoara crestere fata de 2012). In statiunile din zona montana au fost 1,24 milioane de turisti, in crestere cu 10%, pe litoral (fara orasul Constanta), 728.748, in scadere cu aproape 10% comparativ cu anul 2012, iar in statiunile balneare au ajuns 678.000 de turisti. Zona Deltei Dunarii, inclusiv orasul Tulcea, a atras 80.000 de turisti, cu 10% mai putin decat in 2012, conform datelor ANT.

Cei mai multi turisti straini ajung in Romania din Germania (228.000), Italia (180.000), Franta (118.000), Ungaria (99.000), Israel (96.000), Marea Britanie (92.000), SUA (91.000) si Spania (66.000). Din Polonia vin 64.000 de turisti, din Austria - 58.000, din Olanda - 47.000, din Bulgaria - 43.000, din Grecia - 39.000 si din Turcia - 38.000.

Potrivit ANT, exista mai multe destinatii turistice din Romania care pot patrunde in top. Printre acestea, in functie si de o serie de factori conjuncturali, dar si de promovare, sunt orasele Alba Iulia, Arad, Iasi, Craiova sau Targoviste, statiunile turistice (inclusiv pentru turismul de sanatate) Geoagiu, Slanic Moldova, Vatra Dornei etc. Acestora li se vor adauga destinatiile incluse in spatiul rural montan al Carpatilor recunoscute prin patrimoniul mondial UNESCO, cum ar fi Biertan sau Viscri, sau spatiul rural al Deltei Dunarii.

Alte zone care pot creste din punct de vedere al circulatiei turistice sunt, in opinia reprezentantilor ANT, Valea Jiului (cu componenta de turism activ din bazinul Petrosani, respectiv turism cultural din regiunea Targu Jiu), Banatul Montan (in mod deosebit destinatiile turistice ale Judetului Caras Severin, recunoscute prin patrimoniul natural), destinatiile de pa valea Ariesului, Valea Bistritei (in mod special regiunea cuprinsa intre Piatra Neamt si Targu Neamt etc.)

Lor li se pot adauga destinatiile amplasate pe cursul Dunarii, mai ales in segmentul cuprinse intre intrarea Dunarii in tara si portul turistic cultural Cetate, respectiv Calarasi si Tulcea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri