Reprezentantii patronatelor spun ca in urma cu 5 ani a fost emisa o hotarare de guvern care reglementa ca sezonul estival incepe la 1 mai si se termina pe 30 septembrie, desfasurandu-se asadar pe o durata de cinci luni, informeaza Mediafax.

Hotelierii care se conformau si aveau unitatile de cazare deschise in toata aceasta perioada, beneficiau de reducerea la jumatate a impozitului pe cladiri.

Hotelurile, obligate sa demonstreze ca au primit turisti 6 luni de zile consecutiv pentru a scapa de taxe

"Cineva a modificat ulterior in Codul Fiscal, fara ca noi sa stim si fara sa ne anunte nimeni, ca pot beneficia de aceste reduceri de impozit doar cei care functioneaza minim 185 de zile, adica mai mult de sase luni", a declarat Nicolae Bucovala, presedintele patronatului Mamaia, care reuneste hotelurile din statiune, si unul dintre cei mai mari investitori in turismul de pe litoral.

El a adaugat ca in ultimele luni, primariile de pe litoral au pornit o "prigoana" impotriva hotelurilor, carora le cer sa demonstreze ca au primit turisti minim sase luni, in caz contrar urmand sa plateasca retroactiv impozitele de care au fost scutite.

Un hotel cu 150 de camere din Mamaia trebuie sa plateasca o diferenta de 40.000 de euro.

"Acum, primariile vin si ne recalculeaza din urma cu 3-5 ani impozitele si ne someaza sa platim restantele in termen de o luna. Este vorba de multi bani, pe care nu ii putem plati. Un hotel cu 150 de camere din Mamaia trebuie sa plateasca o diferenta de 40.000 de euro. Este o neconcordanta intre hotararea de guvern de acum cinci ani si Codul Fiscal, dar toti ne intrebam de ce nu am fost avertizati in primul an si am fost lasati sa functionam asa cativa ani", a spus Bucovala.

Mai mult decat atat, autoritatile locale le cer hotelierilor de la mare dovezi nu ca au avut unitatile deschise, ci ca au si primit turisti sase luni pe an.

"In extrasezon poate ca sunt zile in care nu vin turisti. De exemplu pe 5, 6 mai este posibil ca intr-un hotel sa nu fie cazat nimeni. Noi le demonstram insa ca am avut deschis cu facturi la utilitati, cu salarii platite, dar ei vor dovada ca am avut turisti", a afirmat seful patronatului Mamaia.

Citeste si:

El spune ca primariile au somat hotelurile sa plateasca in termen de o luna, in caz contrat urmand sa le blocheze conturile. In consecinta, majoritatea hotelurilor de pe litoral intentioneaza sa actioneze in instanta autoritatile locale.

Dragos Raducan, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) spune ca este imposibil ca in fiecare zi din extrasezon sa fie turisti in hoteluri.

Ca nu sunt turisti tot timpul nu este vina hotelierilor.

"Usa ta, ca hotel, este deschisa de la 1 mai la 30 septembrie, camerele sunt pregatite, angajatii sunt la lucru, gata sa primeasca turisti, facturile sunt platite si hotelurile functioneaza. Ca nu sunt turisti tot timpul nu este vina hotelierilor, ci a autoritatilor locale, care nu au stiut sa promoveze statiunea", a afirmat Raducan.

Oficialul federatiei crede ca din cauza neconcordantei legislative, hotelurile de pe litoral risca sa fie blocate in vara.

"Multi nu vor putea plati retroactiv, iar primariile le vor bloca conturile si nu vor mai putea functiona. Pentru prima data in ultimii 25 de ani, peste 70% dintre hotelurile de pe litoral ar putea ramane inchise la inceputul sezonului pentru ca nu-si vor putea plati retroactiv acest impozit pe cladiri, al carui mod de calcul a fost interpretat tendentios de catre primarii, pentru a creste incasarile", a mai spus Raducan.

Potrivit datelor oficiale, in statiunile de pe litoral sunt aproximativ 360 de hoteluri.

Sursa foto: Mangalia/Wall-Street.ro