Guvernul ia in calcul scaderea TVA la 9% pentru intregul domeniu al turismului, a promis premierul Victor Ponta la deschiderea Targului de turism, el precizand totodata ca, in scurt timp, Ministerul Finantelor va inainta si normele de aplicare necesare emiterii tichetelor de vacanta.

Seful Executivului a facut aceste afirmatii inaintea taierii panglicii inaugurale a Targului de turism, Editia 33, eveniment care are loc la Romexpo, si dupa ce a ascultat discursul vicepresedintelui Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea. "S-a mentionat aici despre cele doua initiative recente (ale Guvernului-n.r.) care sunt venite sa sprijine in mod fundamental dezvoltarea turismului. In primul rand, reducerea TVA la 9% pentru pachetele all inclusive si pentru zona de alimentatie. Am inteles aluzia subtila ca ar trebui sa extindem acest regim de 9% la tot ceea ce tine de turism si cred ca aceasta doleanta extrem de legitima se va regasi in noul Cod fiscal", le-a promis Ponta reprezentantilor companiilor din turism prezenti la deschidere, potrivit Mediafax.

Totodata, premierul a aratat ca in urmatoarea perioada va fi rezolvata si problema tichetelor de vacanta."In problema voucherelor de vacanta, am facut primul pas. In general, in Romania ne iese primul pas, nu ne iese al doilea, si anume normele de aplicare. Sper ca, in cel mai scurt timp, impreuna cu Ministerul de Finante, sa avem si acest al doilea pas si sunt convins ca 2015, cu aceste doua instrumente, va fi cel mai bun an pentru turismul romanesc pe care l-am avut cu siguranta din 1989 incoace", a mai spus Ponta.

Industria turismului din Romania a pierdut de la inceputul acestui an aproximativ 50 de milioane de euro pentru ca nu se aplica legea voucherelor de vacanta, care ar fi trebuit sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2015, potrivit reprezentantilor patronatelor din domeniu.

Reprezentantii agentiilor de turism si hotelierilor de pe litoral au cerut, vineri, demisia Simonei Man de la conducerea Autoritatii Nationale pentru Turism, acuzand-o ca blocheaza proiecte precum emiterea voucherelor de vacanta si aplicarea impozitului forfetar, iar Man le-a raspuns ca de vina este birocratia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri