Majoritatea unitatilor care au pregatit totusi pachete sunt in Mamaia, iar ofertele includ excursii la manastiri din Dobrogea. Numai cateva hoteluri, cele mai multe din Mamaia, au pregatit oferte pentru sarbatori, noteaza Mediafax.

O noapte de cazare incepe de la 160 de lei de persoana la un hotel de trei stele si poate ajunge la aproximativ 226 de lei de persoana la unul de cinci stele. Preturile pot include cazare in camera dubla cu mic dejun, pranz traditional de Paste, ”surpriza” de la Iepuras ori sauna. Unele unitati au pregatit si pachete care includ trei sau patru nopti de cazare, in regim all inclusive, la preturi cuprinse intre 2.000 si 2.500 de lei/ camera dubla / pachet, pentru adulti.

De asemenea, unii dintre hotelieri le-au pregatit turistilor si excursii la manastirile din Dobrogea, precum si programe artistice. Principalele manastiri unde pot fi organizate excursii la cerere sunt Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei, in care s-a adapostit Sfantul Apostol Andrei, considerat si Betleemul neamului romanesc, si Manastirea Dervent, din judetul Constanta, dar si manastirile tulcene Cocos, Saon si Celic Dere - unul din cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunare si Marea Neagra.

In Eforie Nord si Eforie Sud, preturile pleaca de la 188 de lei pe noapte camera dubla intr-o vila sau pensiune pentru doua persoane si ajung pana la 478 de lei sejurul intr-un hotel de trei stele, cu mic dejun si Masa Festiva de Paste. In sudul litoralului au pregatit oferte pentru turistii care vor sa petreaca Pastele la mare cateva hoteluri de 3 si 4 stele, din Neptun si Mangalia. Preturile variaza intre 269 de lei de persoana pentru doua nopti de cazare si 360 de lei de persoana pentru trei nopti de cazare. Si aici pachetele includ, pe langa masa festiva de Paste, micul dejun, acces gratuit la facilitatile unitatilor hoteliere si programe speciale pentru copii.

Citeste si:

"Nu este o organizare speciala, ci pur si simplu cateva oferte pe care hotelierii le lanseaza. Daca cererea se intalneste cu oferta este foarte bine. Pe litoral, in aceasta perioada, nu vor fi organizate evenimente deosebite. O sa avem, bineinteles, «Lumina de la malul marii», in Constanta si in Mangalia, dar nu va fi un eveniment organizat special pentru turisti. (...) In general, sunt cateva sute, poate o mie de persoane care vin pe litoral in perioada Sarbatorilor Pascale, cei romantici, indragostiti de mare. De asemenea, in aceasta perioada va conta si cum va fi vremea”, a mai spus Corina Martin.

De Paste, romanii merg de obicei in Bucovina, Maramures ori pe Valea Prahovei

Reprezentantii Asociatiei Litoral-Delta Dunarii spun ca nu au asteptari foarte mari in ceea ce priveste numarul turistilor care aleg sa vina la mare de Paste.

"Pastele nu este sarbatoarea de la care noi avem asteptari prea mari, nefiind un moment in care litoralul sa fie o destinatie aleasa de romani. De Paste, romanii merg de obicei in Bucovina, Maramures ori pe Valea Prahovei. Nu de oferte ducem lipsa, insa litoralul este o destinatie de sezon, care se deschide la 1 Mai. Toti romanii stiu ca de 1 Mai fugi la mare - la Mamaia, Costinesti sau Vama Veche, dar Pastele nu este o tinta pentru hotelierii de aici. Si nici nu poate fi, pentru ca nici nu sunt multe hoteluri care sa aiba incalzire, iar vremea este schimbatoare", spune presedintele Asociatiei Litoral - Delta Dunarii, Corina Martin.

In schimb, hotelierii de pe litoral se asteapta la peste 30.000 de turisti de 1 Mai, cand se si deschide oficial sezonul estival. Hotelierii au deja pregatite ofertele pentru minivacanta de 1 Mai, care sunt mai multe si mai variate decat cele prezentate pentru Paste. Astfel, preturile sunt cuprinse intre 190 de lei pentru o noapte in camera dubla, cu mic dejun inclus, la un hotel de doua stele, si 1.200 de lei de persoana, intr-un pachet care cuprinde doua nopti de cazare intr-un apartament de lux, la un hotel de 5 stele, cu demipensiune.

Potrivit reprezentantilor organizatiilor de turism, intre 30.000 si 40.000 de turisti sunt asteptati anul acesta sa petreaca minivacanta de 1 Mai pe litoral, cand autoritatile locale, hotelierii si proprietarii de cluburi vor organiza zeci de concerte, festivaluri de muzica si moda, dar si expozitii si parade de masini moderne si de epoca.