Proiectul initiat de Asociatia Geomedia vizeaza reamenajarea potecii tematice denumite Valea Dinozaurilor, considerata una dintre cele mai frumoase sapte poteci tematice din Romania. "Poteca va avea o lungime de opt kilometri pe traseul Sinpetru – Ohaba Sibisel – Nucsoara, va putea fi parcursa pe jos, cu bicicleta si, partial, cu masina, iar de-a lungul ei vizitatorii vor putea strabate locurile in care, in urma cu circa 120 de ani, Ilona Nopcsa, sora celui dintai cercetator al dinozaurilor din Tara Hategului, Franz Nopcsa, descoperea primele fosile de dinozaur. Dar, in drumul lor, turistii vor mai putea zabovi si la centrele de vizitare Casa Dinozaurilor Pitici, Casa Traditiilor si Centrul de vizitare al Parcului National Retezat de la Nucsoara, vor putea admira Biserica din satul Sinpetru, campurile cu granit, peisaje, habitate specifice, arhitectura locala si vor afla cum se gospodareau oamenii pe baza resurselor naturale vizitand Complexul tehnicii populare din satul Pestera", a declarat, duminica, purtatorul de cuvant al Geoparcul Dinozaurilor din Tara Hategului, Adina Popa.

La randul sau, coordonatorul proiectului, Alexandru Andrasanu, sustine ca prin crearea acestei poteci tematice se doreste "o noua abordare in valorificarea sustenabila, turistica si educationala a temei dinozaurilor".

"In acest mod ne propunem sa contribuim la cresterea nivelului de intelegere si apreciere a valorilor naturale si culturale de pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului, la atragerea unui flux continuu de turisti si la stimularea activitatilor economice, sociale si culturale in comunitatea locala. Astfel, poteca poate indeplini mai multe roluri: turistic, educational, de relaxare si de dezvoltare a comunitatii", mai spune Alexandru Andrasanu.

Potrivit acestuia, proiectul vizeaza dezvoltarea de activitati educationale si de formare pentru integrarea potecii in activitatile comunitatii locale si ale Retelei EduGeoparc, prin intermediul atelierelor si sesiunilor de formare adresate elevilor, membrilor Asociatiei Femeilor din Sintamaria Orlea si promotorilor de turism din zona. Proiectul beneficiaza de o finantare in valoare de aproximativ 25.000 de lei si este derulat impeuna cu Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului – Universitatea din Bucuresti, Asociatia Femeilor din Sintamaria Orlea, Primaria comunei Sintamaria Orlea si Scoala Gimnaziala Sintamaria Orlea.

Sursa foto: hateggeoparc.ro