David Ciceo a declarat ca investigatia din partea CE are loc ca urmare a unei reclamatii depuse de catre o companie aeriana in urma cu mai multi ani si ca aceasta nu este adevarata, noteaza Mediafax.

"Investigatia CE este urmare a unei reclamatii neadevarate depuse de compania aeriana Carpatair in urma cu mai multi ani. Noi suntem convinsi ca am respectat legislatia in vigoare si reglementarile europene. Nu este nicio problema ca vom fi investigati de CE, nu suntem ingrijorati. Vom pune la dispozitie toate documentele care ne vor fi solicitate si vom sprijini derularea acestei investigatii. Noi am respectat legislatia europeana in vigoare", a spus Ciceo.
La randul sau, Vakar Istvan, vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj, institutie in subordinea careia se afla aeroportul, a declarat ca investitiile acordate Aeroportului International "Avram Iancu" din partea autoritatilor locale si centrale au avut rolul de a ajuta la dezvoltarea acestuia, sumele fiind alocate cu respectarea prevederilor legale.
"Din cate stiu, platile facute catre aeroport au fost in conformitate cu prevederile legale, s-au alocat bani pentru o pista noua, in conditiile in care cea veche nu mai facea fata cerintelor. Am incredere ca totul s-a desfasurat cu respectarea legii", a spus Vakar.

Comisia Europeana a initiat doua investigatii aprofundate separate pentru a stabili daca masurile adoptate in favoarea Aeroportului International Cluj-Napoca, Aeroportului Transilvania Targu Mures si a transportatorilor care le utilizeaza (in principal Wizz Air) sunt conforme normelor UE privind ajutoarele de stat.

Investigatiile vizeaza indeosebi taxele de marketing platite companiei Wizz Air de catre Aeroportul International Cluj-Napoca si tarifele aeroportuare reduse oferite de Aeroportul Transilvania Targu Mures transportatorilor aerieni care opereaza zboruri de pe aeroportul respectiv, a anuntat Comisia, vineri, intr-un comunicat.

In plus, Comisia va examina si subventiile primite, la randul lor, de aeroporturi din partea autoritatilor locale. Initierea procedurilor le ofera partilor interesate posibilitatea de a prezenta observatii privind masurile evaluate, fara a aduce atingere rezultatului investigatiei.

"In sectorul aerian, se inregistreaza o concurenta puternica la nivel paneuropean. Prin urmare, Comisia trebuie sa se asigure ca tarifele aeroportuare si alte conditii oferite de aeroporturile publice regionale pentru a atrage transportatori aerieni nu denatureaza conditiile de concurenta echitabile de pe piata. Investigatiile noastre vor arata daca masurile luate de Romania in favoarea celor doua aeroporturi si a unor transportatori aerieni sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat", a declarat Comisarul UE responsabil cu politica in domeniul concurentei, Margrethe Vestager.

Aeroportul International Cluj-Napoca, al doilea aeroport din Romania ca importanta, este exploatat de o intreprindere detinuta integral de Consiliul Judetean Cluj. In 2014 a deservit aproximativ 1,2 milioane de pasageri.
"Comisia a primit o plangere potrivit careia aeroportul a acordat un ajutor de stat ilegal transportatorului aerian Wizz Air, prin intermediul unor conditii avantajoase in cadrul anumitor acorduri incheiate intre transportatorul aerian si aeroport, in timp ce aeroportul a beneficiat, la randul sau, de un ajutor de stat de la Consiliul Judetean Cluj, sub forma de finantare publica", informeaza CE.

Prin urmare, Comisia a examinat o serie de acorduri incheiate de Aeroportul Cluj-Napoca cu Wizz Air intre 2007 si 2010. In temeiul acestor acorduri, Wizz Air este remunerat pentru servicii de publicitate prestate judetului Cluj, in schimbul unor conditii diverse legate de prezenta si amploarea operatiunilor companiei Wizz Air pe Aeroportul Cluj-Napoca. De asemenea, aceste acorduri stabilesc conditiile aplicabile serviciilor de handling la sol pe care aeroportul le furnizeaza companiei Wizz Air.

"In acest stadiu, Comisia isi exprima ingrijorarea in legatura cu posibilitatea ca unele dintre clauzele acordurilor sa acorde companiei Wizz Air un avantaj economic nejustificat fata de concurentii sai, deoarece acest transportator aerian beneficiaza de conditii excesiv de favorabile si niciun operator privat nu ar fi acceptat sa-i acorde conditii similare in imprejurari similare", arata comunicatul.

Citeste si:

De asemenea, Comisia va examina in detaliu daca diversele subventii primite din partea autoritatilor locale in perioada 2010-2014 au acordat Aeroportului Cluj-Napoca insusi un avantaj economic nejustificat fata de alte aeroporturi. Comisia va incerca sa verifice daca eventualul ajutor este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat, mai precis daca aduce intr-adevar o contributie reala la accesibilitatea Transilvaniei si la mobilitatea locuitorilor acestei regiuni si daca utilizarea fondurilor publice este limitata strict la minimumul necesar. Comisia va lua in considerare, de asemenea, relativa proximitate a Aeroportului Targu Mures, aflat la o distanta de 103 kilometri, care poate fi parcursa in aproximativ 1,5 ore cu masina.

De asemenea, in cadrul unei investigatii separate, initiate tot in urma unei plangeri, Comisia va examina in detaliu daca tarifele aeroportuare practicate la Aeroportul Targu Mures, "care par anormal de scazute si prevad reduceri semnificative in functie de nivelul de trafic", sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat. In 2014, Aeroportul Transilvania Targu Mures a deservit aproximativ 350.000 de pasageri, fiind exploatat de o societate detinuta integral de Consiliul Judetean Mures.

"De aceste tarife reduse a beneficiat in principal Wizz Air, principalul transportator aerian care opereaza pe Aeroportul Targu Mures, dar este posibil sa fi beneficiat si alti transportatori aerieni care utilizeaza acest aeroport. In acest stadiu, Comisia isi exprima ingrijorarea in legatura cu posibilitatea ca nivelul tarifelor aeroportuare sa le fi oferit acestor transportatori aerieni un avantaj economic nejustificat fata de concurentii lor", se mai arata in comunicatul CE.

Totodata, Comisia va examina in detaliu daca diversele subventii primite din partea autoritatilor locale incepand din 2011 au acordat Aeroportului Targu Mures insusi un avantaj economic nejustificat fata de alte aeroporturi. Comisia va incerca sa verifice daca eventualul ajutor este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat, mai precis daca aduce intr-adevar o contributie reala la accesibilitatea Transilvaniei si la mobilitatea locuitorilor acestei regiuni (avand in vedere relativa proximitate a Aeroportului Cluj-Napoca) si daca utilizarea fondurilor publice este limitata strict la minimumul necesar.

Investitiile efectuate de autoritatile publice in societati care desfasoara activitati economice sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat daca sunt efectuate in conditii pe care le-ar accepta un actor privat care opereaza in conditiile pietei (principiul operatorului economic privat in economia de piata).

Daca nu se respecta acest principiu, interventiile publice constituie ajutor de stat in sensul normelor UE (articolul 107 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene - TFUE), deoarece ii ofera beneficiarului un avantaj economic de care concurentii sai nu dispun. Ulterior, Comisia examineaza daca un astfel de ajutor poate fi considerat compatibil cu normele comune ale UE care autorizeaza anumite categorii de ajutoare.

"In sectorul aviatiei, Orientarile Comisiei privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor si companiilor aeriene reflecta faptul ca subventiile publice pot fi utilizate uneori de aeroporturile regionale pentru a atrage companii aeriene sensibile la criteriul pretului si ca aceste companii pot, in unele cazuri, sa transfere efectiv capacitati pentru a beneficia de cea mai buna oferta, mai ales daca aeroporturile implicate deservesc aceiasi clienti. Astfel de subventii pot fi acordate sub forma de tarife aeroportuare mici, de reduceri ale tarifelor aeroportuare, de onorarii conditionate de rezultate sau de plati pentru promovarea pe piata", precizeaza Comisia.

Desi Comisia recunoaste ca aeroporturile regionale aflate in proprietate publica le pot oferi transportatorilor aerieni conditii atractive in scopul de a-i incuraja sa opereze zboruri si sa stimuleze astfel traficul aeroporturilor in cauza, aceste conditii nu trebuie sa le depaseasca pe cele pe care ar fi dispus sa le ofere un operator aeroportuar care urmareste sa obtina profit.

In ceea ce priveste finantarea publica a infrastructurii aeroportuare, normele UE urmaresc sa evite subventiile pentru investitii in infrastructura care genereaza supracapacitate, au drept rezultat multiplicarea aeroporturilor (neprofitabile) in aceeasi zona de deservire sau depasesc ceea ce este necesar pentru realizarea unor proiecte de investitii utile.