Echipe de control ale Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au facut, joi, un control in statiunea Neptun, prima unitate verificata fiind hotelul Romanta, unde inspectorii ANPC au gasit nereguli in bucatarie si probleme in camere. "Se vede ca trebuie imbunatatit. Doar 10 la suta din totalul camerelor sunt in conditii de doua stele, in restul am gasit saltele murdare. In bucatarie am descoperit 173 de produse fara elemente de identificare. In bai ti-e si frica sa faci dus, fara covoras antiderapant", a declarat seful ANPC, Marius Dunca.

El a spus ca pentru neregulile constatate au fost date amenzi de 20.000 de lei, iar bucataria a fost inchisa pana la remedierea deficientelor.

"Am aplicat o amenda de 10.000 de lei pentru bucatarie si 10.000 de lei pentru unitatea de cazare. Am suspendat activitatea bucatariei pana la remedierea deficientelor, sper ca in cateva ore sa se rezolve problemele", a afirmat seful ANPC.

Urmatorul hotel verificat a fost Terra, unde au fost gasite nereguli in bucatarie, motiv pentru care a fost data o amenda de 30.000 de lei.

Citeste si:

"Am dat o amenda pe bucatarie - 30.000 de lei. Am gasit elemente depozitate fara elemente de identificare, nu stiam termenul de valabilitate. Sper ca aceste amenzi sa-i determine pe operatorii economici sa respecte legislatia in vigoare", a precizat Marius Dunca.

In timpul controlului ANPC, un turist de la hotelul Miorita le-a spus jurnalistilor ca si-a gasit masina avariata dupa ce o bucata de tencuiala a cazut de pe unitatea hoteliera pe autoturism.

Barbatul a povestit ca a parcat chiar langa hotel deoarece parcarea era ocupata, iar cand s-a intors de la plaja a vazut ca o bucata de tencuiala a cazut pe masina sa, spargandu-i parbrizul, indoindu-i usor capota si crapandu-i un geam lateral.

Turistul a spus ca a chemat Politia pentru a face constatarea pagubelor, iar reprezentantii unitatii hoteliere i-au promis barbatului ca il vor despagubi pentru avariile suferite de autoturism.