E drept ca multe statiuni de vara isi cam inchid obloanele pentru cei care vor sa faca plaja. Toamna nu este foarte generoasa cu litoralul continental, temperaturile de aproximativ 20 de grade Celsius sau chiar mai mici, combinate cu vantul rece si apa din ce in ce mai putin primitoare, facand imposibil un concediu linistit. Exista insa locuri - si nu vorbim aici despre costisitoarele destinatii exotice - care ofera conditii excelente pentru un sejur la soare.

Nu trebuie sa calatoriti zeci de ore cu avionul si nici sa platiti mii de euro pentru a va bucura de cateva zile de plaja, de apa marii si de servicii de calitate in lunile de toamna. Septembrie si chiar octombrie sunt luni in care sudul extrem al Europei, dar si tarile cu un turism intens din nordul Africii sunt mult mai potrivite pentru un concediu.

Temperaturile caniculare lasa loc unor regimuri termice mult mai placute, de 25-28 de grade, in timp ce ploile nu se inghesuie inca sa umbreasca zilele de vacanta din aceste locuri. Lista scurta a acestora trebuie sa contina Grecia, Cipru, sudul Spaniei, Tunisia sau Egipt. Fiecare dintre ele are ceva de oferit in aceste doua luni de toamna, si asta la preturi mult mai mici decat in plin sezon.

Grecia

Elada ramane si pentru acest sezon cea mai potrivita alegere pentru un concediu. Clima inca buna si apropierea de Romania sunt doua criterii imbatabile, chiar daca nu toate statiunile grecesti se bucura de aprecieri pozitive in ceea ce priveste serviciile. Temperatura medie prognozata pentru urmatoarele 30 de zile este de 27 de grade Celsius, cu aproximativ 19 grade noaptea, evenimentele meteo neplacute, ploi si vanturi, fiind sporadice.

Statiunile perfecte sunt cele din sudul continental al tarii, dar mai ales insulele. Regiunea Halkidiki, cu destule statiuni atractive, inclusiv zona orasului Salonic, nu este cea mai recomandata deoarece se afla printre primele regiuni grecesti care lasa loc timpului rece. In schimb, Creta sau Rhodos sunt perfecte. Pretul unui sejur in aceasta perioada este de circa 200 de euro de persoana pentru 7 nopti de cazare, fara transport, in hoteluri de 2-3 stele, si de 400-500 de euro in unitati de 4-5 stele, cu transport si demipensiune incluse.

Turcia

Tara din sudul Marii Negre nu putea lipsi din oferta toamnei pentru plaja. Are aceleasi atuuri, clima buna si apropierea de Romania. Litoralul mediteranean ramane in continuare atractiv pentru septembrie si chiar octombrie, recomandabile fiind statiunile din sudul acestei regiuni. Antalya este cel mai bun exemplu, fiind estimate temperaturi de 30 de grade pentru multe zile de aici incolo, cu 18-19 grade la prima ora a diminetii, ploile si alte fenomene ce ar putea incurca socotelile turistilor fiind inca rare.

Practic, de la Izmir in sud, toate statiunile celebre, precum Kusadasi, Alanya sau Marmaris, au la dispozitia vizitatorilor conditii similare celor din plin sezon, dar la preturi mai blande. In Antalya, de exemplu, un sejur de 7 nopti la un hotel de 5 stele, cu transport si demipensiune, costa sub 600 de euro. Pentru 3 stele oferta coboara pana in jurul valorii de 300 de euro.

Cipru

Insula din sudul extrem al continentului se bucura, practic, de acelasi regim ca si Turcia sau Grecia, fiind de fapt cel mai apropiat taram de Orientul Mijlociu. Meteorologii sunt chiar mai generosi cu statiunile cipriote, pentru saptamanile urmatoare fiind prognozate valori ce depasesc 30 de grade ziua si 20 de grade noaptea.

Chiar daca dimensiunile reduse ale insulei nu asigura o oferta generoasa, exista suficiente locuri in care va puteti bronza linistiti, in conditii excelente de cazare. Ayia Napa, Larnaca, Limassol, Paphos sau Protaras sunt tot atatea statiuni in care puteti merge, indiferent de pozitia lor geografica. Clima buna si distanta ceva mai mare fac insa ca si pretul biletelor sa fie putin mai ridicat, depasind 600 de euro pentru 7 nopti petrecute in hoteluri de 4-5 stele. La trei stele veti plati ceva peste 400 de euro, 7 nopti, transport si demipensiune.

Spania

In celalalt punct cardinal, vestul Europei, Spania se lauda cu temperaturi excelente mai ales in sudul peninsulei. Insulele Canare trebuie sa se afle, evident, pe primul loc in preferinte, datorita apropierii de categoria insulelor exotice. Tenerife este deja prea cunoscuta turistilor romani, pe langa aceasta statiunile Las Palmas si Playa des Ingles fiind optiuni viabile.

Vremea se anunta buna si pentru arhipelagul spaniol, cu 29-30 de grade la amiaza si 19 grade noaptea. Aceleasi prognoze si pentru Andalucia, regiunea de sud, cu Cordoba, Sevilla sau Granada, aici existand avantajul excursiilor prin intreaga Spanie. Un sejur de 6 nopti in aceasta perioada in Tenerife nu depaseste 600 de euro, cazarea fiind asigurata in hoteluri de 5 stele, in timp ce pentru un numar mai mic de stele pretul scade spre 400 de euro, cu transport si masa.

Tunisia

Lasand Europa la o parte, amatorii de plaja pot traversa Mediterana pentru a se bucura de soare pana in apropierea Craciunului fara costuri excesive. Tunisia este un exemplu bun, pentru ca litoralul acestei tari are un regim climatic excelent, de cele mai multe ori soarele de plaja fiind pe cer chiar si in decembrie. Sousse, Monastir, Hammamet si Nabeul, dar si Djerba si Tabarka sunt toate statiuni de top, cu hoteluri civilizate, ce respecta normele de clasificare europene.

Estul tarii este cel mai calduros, chiar daca aici curentii fac aerul mult mai umed. Calmarea temperaturilor uriase face mult mai usoara si apropierea de zonele desertice. Pentru Tunis, capitala si cea mai mare statiune, prognozele vorbesc despre o temperatura medie de 29 de grade in urmatoarele 30 de zile, cu ploi absolut ocazionale. Preturile sunt printre cele mai atractive, un sejur de 7 nopti in Monastir, cu transport si cazare in hotel de 4 stele, costand intre 300 si 400 de euro.

Egipt

Tara faraonilor este, evident, cea mai rapida varianta de rezerva pentru un concediu la soare, fiindca toata lumea stie ca in Egipt este cald. Are destule dezavantaje, dar si avantaje pe masura. Sharm El Sheik, bunaoara, cea mai vanduta statiune prin agentiile romanesti, are anuntate temperaturi de 35 de grade pana la finele lunii septembrie si destul de apropiate pentru luna urmatoare. Hurghada sau Luxor sunt iarasi disponibile pentru un concediu la soare, asortat cu excursii la piramide. In functie de tipul hotelului, de la 3 la 5 stele, cu 7 nopti si demipensiune, pretul unui bilet poate varia intre 300 si 600 de euro, cu transport asigurat.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri