Mai multi reprezentanti ai Al Majid Travel, unul dintre cei mai importanti turoperatori din Dubai, au venit in Romania, unde au vizitat mai multe obiective turistice din Bucuresti, Sinaia, Brasov, dar si pe litoral, urmand sa includa destinatiile in pachete turistice pentru arabii bogati pe care intentioneaza sa-i aduca in vacanta in Romania, dar si pentru eventuale investitii, a declarat pentru News.ro Assad Arda, director in cadrul Juma Al Majid Group, grupul din care face parte turoperatorul.

Al Majid Travel este unul dintre cei mai importanti turoperatori din Dubai, Emiratele Arabe Unite. Compania este parte a Juma Al Majid Group, un grup cu o cifra de afaceri de circa 1 miliard de euro, si este, printre altele, reprezentant Tarom in Dubai, scrie News.ro.

”Principalul scop al vizitei a fost demararea parteneriatului dintre turoperatorul Al Majid Travel si firma romaneasca Innovation Travel. Al Majid intentioneaza sa aduca turisti din Dubai si din Emiratele Arabe Unite in Romania si, de asemenea, sa promoveze altfel Dubai pe piata romaneasca”, a afirmat Arda, director pentrtu conturi private si investitii in cadrul Juma Al Majid Group din Dubai.

Turoperatorul este deschis ”catre toate optiunile” si catre toate tipurile de turisti.

”In primul rand, suntem pregatiti sa aducem seici si oameni bogati pentru a testa mediul de afaceri si pentru a investi aici. De asemenea, ne gandim si la alte oportunitati de afaceri in Romania, deoarece apartinem de un grup de firme foarte mare din Dubai - Al Majid Group”, a declarat Arda, pentru News.ro.

Reprezentantul firmei arabe afirma ca Romania a fost ”o surpriza extrem de placuta”, unde spera sa revina des.

”In Romania m-au impresionat multe aspecte: vremea frumoasa, oamenii prietenosi si ospitalieri. Am vizitat Bucurestiul, apoi Mamaia si am ramas incantati de aceasta statiune. Am vizitat apoi Sinaia si ne-a incantat Castelul Peles, Brasovul, care are un centru istoric nemaipomenit si la urma domenii de vanatoare din judetul Mures”, a precizat reprezentantul grupului Juma Al Majid.

El sustine ca le va prezenta Romania arabilor ca pe o tara frumoasa, cu oameni prietenosi si ospitalieri.

”Romania in sine este o tara sigura si prietenoasa si le vom recomanda tuturor sa o viziteze. Hotelurile sunt de calitate, mancarea buna si diversificata, totul este curat”, a spus Arda.

Romania poate fi competitiva din punct de vedere turistic prin mai multe avantaje, considera reprezentantul grupului arab. ”Romania are multe locuri frumoase si variate. Aveti Marea Neagra, cu plaje de calitate, munti spectaculosi, natura frumoasa. Toate acestea vor oferi o valoare adaugata Romaniei iar noi vom face tot posibilul sa promovam Romania cat mai eficient atat in Dubai si Emiratele Arabe Unite, cat si in celelalte tari din regiunea Golfului”, a mentionat Arda.

Pentru cetatenii din Emiratele Arabe Unite, principalele destinatii turistice sunt in prezent Marea Britanie si celelalte state din Europa Occidentala.
De asemenea, de la an la an se inregistreaza o crestere rapida a numarului de turisti straini care viziteaza Dubai in particular si Emiratele Arabe Unite in general.

Anul trecut, doar Dubai a primit circa 12,5 milioane de turisti straini.

”Scopul nostru este de a inregistra cresteri anuale ale numarului de turisti cuprinse intre 5 si 8%. In 2020, Dubai si-a programat sa primeasca 20 de milioane de turisti”, a adaugat reprezentantul touroperatorului.

Circa 50.000 de romani au vizitat Dubai-ul anul trecut, potrivit reprezentantilor turoperatorilor.

Sursa foto: clicksahead/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri