Agentia de turism Millennium Tour lanseaza proiectul turistic Concediu.com, un portal care permite rezervarea de pachete turistice integrale (cazare, transport, masa) de la mai multi turoperatori care au oferte de vacanta in strainatate (pachete charter pe Grecia, Turcia, Spania, Portugalia etc) si in Romania. Investitia initiala este de 100.000 de euro, insa aceasta va ajunge la 1 milion de euro in urmatorii cinci ani.

In prima faza, site-ul inglobeaza peste 3.000 de pachete turistice, in peste 40 de destinatii, din care 80% sunt pentru destinatii externe. Platforma Concediu.com a fost dezvoltata de compania TravelFuse, companie de solutii tehnologice pentru industria turismului, cu peste zece ani activitate pe piata si colaborare cu multe agentii de turism din Romania.

”Astazi este foarte usor sa-ti achizitionezi online zboruri sau cazare, dar atunci cand esti interesat de un pachet complex si vrei intreaga oferta disponibila pe piata trebuie sa-ti faci documentarea pe fiecare turoperator in parte. Inseamna foarte mult timp de documentare, de comparare a nenumaratelor oferte, ceea ce face alegerea si mai dificila. Anual, sute de mii de turisti contracteaza un pachet charter in strainatate, in timp ce milioane aleg pachete turistice in Romania. Noi am identificat necesitatea unui astfel de proiect online care sa personalizeze oferta turistului din multitudinea de pachete disponibile pe piata. ”, spune Madalin Mancila, managing director Concediu.com.

In prezent, sunt semnate parteneriate cu furnizori de servicii turistice, adunand zeci de mii de hoteluri, sute de sejururi si informatii despre destinatiile alese. Oferta Concediu.com va fi permanent actualizata si suplimentata. Pentru prima luna de operare sunt estimati peste 100.000 de utilizatori unici, asteptandu-se pentru un an intreg la un numar de 15 milioane utilizatori unici.

Pe termen mediu, investitia Millennium Tour se ridica la peste un milion de euro, bani ce vor fi utilizati in dezvoltarea platformei de rezervari si atingerea unei cote de piata care sa-l plaseze drept lider de piata. Proiectul Concediu.com a fost dezvoltata in timp record, trei luni si a necesitat o investitie initiala de peste 100.000 de euro, transa din programul de investitii de un milion de euro in decurs de trei-cinci ani.

"Planul nostru este sa dezvoltam Concediu.com si nu excludem un exit pana in anul cinci”, spune Madalin Mancila.

Millennium Tour este o agentie de turism corporate travel, lansata pe piata in 1999. In 2005 a creat portalul de rezervari de bilete de avion, Paravion, care a fost cumparat in 2006 de catre agentia de turism Happy Tour, detinuta de fondul spaniol de investitii GED. La finalul anului 2016, cifra de afaceri a Millennium Tour a fost de aproximativ doua milioane de euro.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri