Kiev, un oras la o aruncatura de bat de granitele Romaniei, ascunde comori de tot felul. Kiev este un centru cultural divers si adapost pentru trei milioane de suflete, o capitala care se intinde peste dealuri si insule imprejmuite de rau, conectate prin poduri si linii de metrou. Iata ce sa descoperi in capitala-gazda a Eurovision 2017.

In saptamana 9-13 mai, Kiev este capitala-gazda a celei de-a 62-a editii Eurovision, la care s-a calificat si Romania. Specialistii motorului independent si gratuit de cautare a ofertelor de calatorie Momondo.ro au selectat 11 dintre locurile din oras pe care merita sa le incerci daca te hotarasti sa pornesti motorul masinii in drum spre Kiev in acest weekend.

Descopera pacea in locul de pelerinaj Lavra

Kiev-Pecherska Lavra este un complex de manastiri ridicat intr-unul dintre cartierele centrale (Pechersk), considerat unul dintre cele mai sfinte locuri ortodoxe. Orice iubitor al mediului inconjurator va aprecia faptul ca masinile sunt interzise in aceasta zona, unde va descoperi o atmosfera de pace, alaturi de o arhitectura conservata de UNESCO si protejata de administratia locala. Tot aici, turnul cu clopot te plaseaza intr-unul dintre cele mai inalte puncte ale Kievului.

Urmareste oferta actuala pentru city break in Kiev.

Fa o plimbare pe Landscape Alley

Landscape Alley este o carare incantatoare ce strabate dealurile din Kiev. Incepe drumetia din fata Muzeului National de Istorie si tine-o tot inainte pe cararea serpuita de circa un kilometru. Vei trece pe langa Biserica Sfantul Andrei (construita in stil baroc) si vei admira o multime de obiecte de arta contemporana. Nu departe vei da de una dintre cele mai vechi strazi pietonale din Kiev, zisa Descendentul lui Andrei, plina cu standuri cu suvenire, magazine si restaurante.

eurovision 2017, city break kiev, kiev eurovision

Lasa-te prins in mrejele cartierului Podil

Situat de-a lungul malurilor raului Dnieper, Podil este unul dintre cele mai vechi cartiere din Kiev. Podil este classy, are propriile obiective istorice si infatiseaza o arhitectura veche de toata frumusetea. In aceeasi masura, are un suflet tanar si ii place sa gazduiasca magazine si baruri, iar manifestarile artistice isi vor gasi mereu un spatiu aici.

Pierde-te in multimile din parcul Taras Shevchenko

In parcul central Taras Shevchenko (denumit dupa poetul si pictorul ucrainean de renume) vei intalni tot soiul de locuitori ai orasului, reuniti sub raze de soare si aer de padure. Ia o pauza de la centrul zbuciumat al orasului si ascunde-te la umbra unuia dintre copacii batrani de secole, in timp ce urmaresti oamenii ce se perinda pe langa tine sau citesti o carte.

Fa un tur in Cernobil

Poate te va surprinde, poate nu, dar afla ca Cernobil, spatiul considerat candva drept unul dintre locurile letale ale planetei si o zona interzisa, este acum o atractie cat se poate de populara ce atrage mii de vizitatori in fiecare an. Acestora nu le este permis sa intre singuri in Zona Interzisa, asa ca cel mai bine ai face sa rezervi unul dintre numeroasele tururi organizate.

Respira putin folclor ucrainean in Pyrohiv

Dupa ce te saturi de aglomeratia urbana, fa-i loc unui tur de o zi prin Pyrohiv. Acest cartier situat in periferia sudica a Kievului ascunde Muzeul Arhitecturii Populare si al Vietii Rurale din Ucraina, un parc urias, unde e reprezentata arhitectura folclorica specifica tuturor regiunilor ucrainene.

Mananca in stil modern la Ostannya Barikada

Daca te-ai gandit sa incerci ceva din mancarea ucraineana, atunci nu ai voie sa pleci acasa fara sa fi trecut pragul restaurantului Ostannya Barikada. Restaurantul este ascuns in Globus Mall, sub Maidan Nezalezhnosti – piata centrala din Kiev ce a atras atentia globala atat in timpul Revolutiei Portocalii din 2004, cat si in timpul Revolutiei Demnitatii (Euromaidan) din 2014.

Cineaza ca un tatar la restaurantul Sofra

Restaurantul Sofra este detinut de o familie de tatari din Crimeea, cu portii incredibile de Plov (orez cu carne de miel), Shashlik (shish kebab) in meniu si probabil cea mai eleganta servire a cafelei din oras.

eurovision 2017, city break kiev, kiev eurovision

Observa ruina de o frumusete pitoreasca, River PORT

La River PORT vei fi acompaniat de peisaje urbane fantastice, pentru ca acest bar este amplasat in vechiul port al raului, are vedere spre docurile sovietice ruginite, spre constructiile portului industrial si spre podul pe jumatate distrus.

Dormi sub acoperisul Hostelului Dream House

Hostelul Dream House este probabil cel mai primitor hostel din Ucraina. Il gasesti pe strada principala de care povesteam mai devreme, Descendentul lui Andrei. Cafeneaua Druzi Cafe de dinauntru are o mancare excelenta.

Daca vrei o sedere cu dichis, alege hotelul 11 Mirrors Design

11 Mirrors Design Hotel este singurul hotel-butic din centrul orasului Kiev, iar aici totul se prezinta in termeni de servicii excelente si inalta abundenta. Pozitionat in centrul vechi, hotelul este detinut de celebrul campion la box, Wladimir Klitschko.

Biletele de avion pentru un zbor pana in Kiev costa de la 200 de euro dus-intors.

Sursa foto: Momondo.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri