Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a anuntat, vineri, ca numarul controalelor de pe litoral s-a injumatatit anul acesta, la fel si numarul reclamatiilor si apreciaza ca ”operatorii au inteles sa nu mai foloseasca practici comerciale incorecte”. Totusi, au existat probleme in secotul de alimentatie publica, in zonele de agrement si in unele unitati de cazare.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, la Constanta, ca activitatea Comandamentul Estival se incheie in 15 septembrie, fiind realizate 775 de actiuni de control fata de peste 1.400, in 2016, scrie News.ro.

“Avem un numar de 775 de actiuni de control, cu tot cu actiunile de consiliere a operatorilor economici. Avem fata de anul 2016 cam jumatate din actiunile de control, in sensul ca, daca in 2016 inchideam Comandamentul cu 1.413 reclamatii, acum sunt undeva la jumatate. (...) Numarul actiunilor de control s-a injumatatit si datorita acestor operatori economici care au inteles sa nu mai foloseasca practici comerciale incorecte, sa nu mai foloseasca produse sau servicii neconforme”, a afirmat Paul Anghel.

El spune ca cele mai multe probleme descoperite in acest sezon estival pe litoral au vizat zonele de alimentatie publica, cele de agrement si unitatile de cazare.

“Pe partea de alimentatie publica, probabil, ca au fost cele mai multe probleme si am gasit fel de fel de zone descoperite din punctul acesta de vedere. Pe partea de parcuri, agrement, zone de distractie au existat fel de fel de actiuni de control si reclamatii. Unitatile de cazare si-au modificat usor, usor anumite comportamente pe care le-au avut de-a lungul anilor vizavi de conditiile pe care le-au oferit turistului. Am apreciat de fiecare data ca, dupa controalele noastre, operatorul economic a achizitionat saltele, perne, cearsafuri, lenjerii, a cumparat prosoape si lucrurile s-au schimbat si s-au imbunatatit”, a explicat directorul general al ANPC.

Seful Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a spus, la randul sau, ca in cadrul Comandamentului Litoral au fost aplicate amenzi in valoare de peste 2,6 milioane de lei, fiind incasate aproape 200.000 de lei.

El a precizat ca aproximativ zece la suta din agentii economici sanctionati au contestat amenzile in instanta.

“Actiunile in instanta sunt undeva in jur de zece la suta. Parte dintre comercianti au dorit sa aleaga aceasta cale, cea mai mare parte au ales, in schimb, sa achite amenda si sa nu ne conteste. Avem undeva sub zece la suta actiuni de contestare in instanta. Am incasat amenzi in valoare de 187.750 de lei”, a afirmat seful CJPC Constanta.

El a mentionat ca activitatea din aceasta vara a comisarilor de la Protectia Consumatorilor nu a adus prejudicii turismului.
“Vreau sa combat la finalul acestui Comandament ideea ca intreaga noastra activitate a adus prejudicii turismului romanesc. Nu este adevarat. Vreau intelegeti ca, de exemplu, oprite temporar de la prestarea de servicii se afla sub zece la suta dintre toti agentii economici controlati si luati in calcul ca 90 la suta dintre acestia s-au reintors pe piata, ceea ce, din punctul nostru de vedere, inseamna un rezultat pozitiv. Eu cred ca turistul roman a capatat incredere pentru ca stie ca aici cineva il asteapta si vegheaza la modul cum va fi primit si nicidecum nu il va face sa se intoarca cu spatele la litoralul romanesc”, a mai spus Horia Constantinescu.

Sursa foto: Aleksandar Todorovic / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri