Craiovenii vor putea, incepand cu sfarsitul acestei luni, sa ajunga la Bucuresti si retur direct de pe Aeroportul Craiova, iar din luna martie, vor exista chiar si zboruri externe, a declarat directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru.

„Aeroportul Craiova indeplineste acum conditiile minime pentru a efectua curse externe si pentru infiintarea unei curse Craiova – Bucuresti si Craiova – Timisoara. Au existat unele probleme pentru ca aici nu exista un birou de vama insa acum am infiintat unul, care din 29 ianuarie a.c. va avea sediul chiar in aeroport. Au fost puse la punct si sistemele de iluminat si cele pentru vizibilitate mare la aterizare“, a declarat Mircea Dumitru, citat de NewsIn. Acesta a precizat ca au fost puse la punct si sistemele de securitate prin supraveghere video, fara de care nu ar fi putut fi respectate normele europene.

Autoritatile sustin ca vor organiza doua zboruri pe saptamana, realizate de Tarom, in zilele de luni si joi. Costul biletelor va fi de aproximativ 70 de euro pe o rotatie, ceea ce inseamna cu 40 la suta mai mult decat un bilet de tren dus-intors, la care se mai adauga o taxa de 3 euro pentru sistemul de securitate. in ceea ce priveste procurarea biletelor, acestea vor putea fi cumparate de la Agentia Tarom si, in curand, direct de la aeroport.

Autoritatile sustin ca, din centrul Craiovei si pana la aeroport exista autobuze ale Regiei Autonome de Transport din localitate, iar de pe Otopeni pana in centrul Capitalei exista de asemenea mijloace de transport din cinci in cinci minute.

Citeste si:

Mircea Dumitru a mai spus ca s-au rezolvat si problemele legate de patrunderea persoanelor straine pe terenul aeroportului. „Nu mai sunt probleme nici cu unitatea militara din apropiere, pentru ca am reusit sa separam zona aeroportului de aceasta unitate. Cei care puteau sa patrunda pe terenul aeropotrului prin aceasta unitate, nu o vor mai face de acum inainte. Pot spune ca avem conditii destul de bune pentru a functiona pe acest aeroport”, a precizat directorul aeroportului Craiova.

Totodata, acesta a adaugat ca din luna martie a acestui an, compania aeriana CarpatAir, va efectua trei zboruri pe saptamana Craiova – Timisoara si retur. Zborurile se vor face in zilele de luni, miercuri si vineri. Tot din luna martie vor incepe si cursele externe, calatorii putand sa plece spre Florenta, Stuttgart sau Frankfurt, direct din Craiova. Orarul decolarilor si al aterizarilor a fost realizat in concordanta cu cursele externe ale aeroportului Otopeni, pentru ca pasagerii sa beneficieze de cele mai rapide legaturi.

Zborul de luni, are plecarea din Otopeni la ora 09.10 si ajunge la Craiova la ora 9.50 de unde pleaca la ora 10.10 inapoi spre Bucuresti si ajunge la Otopeni la ora 10.50. Cel de joi, pleaca din Otopeni la ora 13.35 si ajunge la Craiova la ora 14.15 si pleaca din Craiova la ora 14.35 si ajunge la Otopeni la ora 15.15.