Societatea hoteliera Turism, Hoteluri si Restaurante THR Marea Neagra SA a vandut, prin licitatie publica cu strigare, trei hoteluri din statiunea Saturn, Alfa, Beta si Gama, pentru suma totala de 20,83 milioane lei (6,16 milioane euro) plus TVA.
Toate cele trei hoteluri vandute la licitatie de THR Marea Neagra SA sunt cotate la o stea si dispun, fiecare, de cate 396 locuri de cazare, diferentele in pretul de vanzare al celor trei hoteluri provenind din dimensiunile suprafetelor de teren ocupate de fiecare din acestea.

Hotelul Alfa dispune de un teren de 8.818 mp si a fost vandut cu suma de 6,70 milioane lei plus TVA, in vreme ce Beta, care dispune de un teren de 7.002 mp, a fost vandut cu 6,17 milioane lei plus TVA. Hotelul Gama dispune de cea mai mare suprafata de teren dintre cele trei vandute de THR Marea Neagra, de 14.955 mp, si a fost vandut contra sumei de 7,94 milioane lei plus TVA, informeaza NewsIn.

In noiembrie 2006, THR Marea Neagra a vandut, prin licitatie publica cu strigare, alte cinci active aflate in proprietatea sa, contra sumei totale de 1,86 milioane euro plus TVA. THR Marea Neagra SA a vandut atunci activele Cofetarie si Laborator Pescarus Eforie Nord (455.700 euro plus TVA), Vila sincai Eforie Nord (138.600 euro plus TVA), Minihoteluri Dunarea Eforie Nord (780.000 euro plus TVA), Gradina Dunarea Saturn (370.500 euro plus TVA) si Braserie Saturn (121.200 euro plus TVA).

Decizia vanzare a activelor a fost luata in adunarea generala extraordinara a actionarilor (AGEA) THR Marea Neagra din data de 2 octombrie 2006. Actionariatul societatii a mai decis atunci aprobarea efectuarii de lucrari de reabilitare la patru active ale companiei, valoarea totala estimata a investitiilor necesare acestor lucrari fiind de 14,53 milioane euro. Activele care urmau sa fie reabilitate erau Complex Bran-Brad-Bega, Complex Cleopatra, Complex Vraja Marii si Complex Miorita.

Compania THR Marea Neagra a obtinut, in 2006, un profit net de 5,99 milioane lei, aproape dublu fata de anul anterior, cand profitul companiei a fost de 3,32 milioane lei, potivit raportarilor transmise de companie Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Cifra de afaceri a companiei, in 2006, de 39,67 milioane lei, a crescut cu 6,4% fata de anul 2005, cand a fost de 37,25 milioane lei. Afacerile companiei, in ultimul trimestru din 2006, au fost de 721.000 lei, de 3,5 ori mai mare decat in anul 2005, cand a realizat doar 202.396 lei. in schimb, pierderile inreigstrate in ultimele trei luni ale anului 2006 au fost de 1,5 milioane lei, de doua ori mai mici decat in anul anterior de 3,64 milioane lei.

Actiunile companiei sunt tranzactionate la categoria a doua a BVB, din data de 16 august 2002. Compania are un capital social de 19,26 milioane lei.

Actionarii societatii Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagra (Eforie) a aprobat, in august, fuziunea cu compania Prodprest si majorarea capitalului social de la 19,265 milioane lei la 19,311 milioane lei. Compania Prodprest activeaza tot in domeniul hotelier si are ca obiect de activitate spalarea lenjeriei pentru hoteluri.

THR Marea Neagra este o societate pe actuni rezultata din fuziunea prin absorbtie de catre SC Eforie SA a patru mari societati de turism de pe litoralul romanesc: S.C. Carmen Silva S.A., S.C. Miorita Estival S.A., S.C. Venus S.A., S.C. Saturn S.A. Amplul proces de fuziune s-a incheiat la data de 3 iunie 2004, iar din luna ianuarie a anului 2005 compania nou creata si-a schimbat denumirea in "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagra".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri