Potrivit unui studiu de cercetare efectuat la nivel global de revahealth.com, citat de Dent Estet, gradul mediu de satisfactie a persoanelor care au optat pentru programele de turism dentar a atins 84%, pacientii economisind, in medie, 4.800 de euro, adica 60% din costul unui tratament stomatologic solicitat in tara de provenienta.

Peste 95% dintre respondenti au ales aceste programe datorita costurilor scazute, factorul de decizie in alegerea clinicii fiind dat de calitatea standardelor profesionale, tehnologiile de ultima ora folosite si a posibilitatii de rezolvare a problemele dentare intr-un timp mult mai scurt. Unul dintre cei mai importanti factori, dupa parerea specialistilor Dent Estet, in acest sens, este acordarea unei importante maxime pentru siguranta pacientilor, prin utilizarea sterilizatoarelor in cadrul clinicilor conform standardelor de management al calitatii.

„Piata regionala este tot mai atractiva pentru persoanele din Vestul Europei sau Statele Unite, datorita componentei win-win care se stabileste intre pacientii straini si clinica aleasa pentru interventiile stomatologice.

De exemplu, in Romania sunt preturi de doua sau chiar trei ori mai mici fata de regiunea vest-europeana, tratamentele fiind la aceleasi standarde de calitate cu cele din clinicile din Statele Unite sau Europa de Vest. De asemenea, perioada pe care pacientul trebuie sa o aloce pentru astfel de interventii este mult mai scurta. Astfel, estimam ca pacientii expati vor reprezenta 25% din totalul numarului de persoane care vor solicita serviciile clinicii anul acesta”, declara Dr. Oana Taban, Managing Partner Dent Estet.

In ceea ce priveste piata locala de profil, cresterea cu 30% a numarului de turisti straini in Romania, estimata pentru 2008, comparativ cu 2007, de catre Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, ii determina pe reprezentantii Dent Estet sa se astepte la rezultate optimiste cu privire la evolutia pietei locale a serviciilor de turism dentar. Interesul agentiilor internationale de turism pentru piata serviciilor dentare din Romania a crescut, Dent Estet stabilind deja un numar de parteneriate cu acestea pentru programul de turism dentar desfasurat in cadrul retelei de clinici.

“Turismul dentar a aparut recent si in Romania, dupa modelul pietelor invecinate precum Ungaria si Polonia. Competitivitatea preturilor tratamentelor dentare este data in principal de costul inca scazut, comparativ cu vestul Europei, al manoperei, tehnica si materialele fiind insa identice cu cele din afara tarii”, adauga Dr. Oana Taban.

Citeste si:

In Europa, costurile pentru efectuarea unui tratament dentar sunt cu 30%-70% mai mici, comparativ cu alte continente. Conform specialistilor Dent Estet, piata serviciilor de stomatologie din Europa de Est a devenit foarte atractiva pentru expati pe fondul costurilor reduse ale ofertelor de tratamente dentare, a posibilitatii de a comprima lucrari dentare complexe intr-un timp mult mai scurt decat in cazul tarilor vest europene si a posibilitatii de a stabili programari imediat. Reprezentantii Dent Estet declara ca veniturile obtinute prin programul ExPat, lansat anul trecut, au contribuit cu 20% la totalul cifrei de afaceri a retelei de clinici in 2007.

Alaturi de alte servicii de stomatologie, si programele de turism dentar implica respectarea cerintelor impuse de Uniunea Europeana. Pe langa gradul inalt de pregatire a medicilor, printre beneficiile cele mai apreciate de catre pacientii straini se afla, capacitatea medicilor romani de a comunica in limba lor, durata mult mai scurta a unor tratamente dentare complexe, care pot fi rezolvate in 7 – 10 zile, comparativ cu 6 – 7 luni in tari ca Marea Britanie, dotarea clinicii cu aparatura de ultima ora si garantia calitatii pe care o primesc pentru lucrarile efectuate, conform cu standardele internationale si certificarea ISO.

Dent Estet a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri in valoare de aproximativ 3.2 milioane RON, in crestere cu 78% fata de 2006. Reteaua de clinici isi propune o crestere a business-ului cu 35%, la 4.2 milioane RON, in 2008.

Dent Estet este unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata serviciilor de stomatologie din Romania, oferind un set complet de solutii si tehnologii in materie de ingrijire si medicina orala. Clinica activeaza pe piața din Romania din anul 1999, avand, in prezent, 3 locatii in Bucuresti, urmand sa inaugureze 3 noi clinici in Brasov, Iasi si Ploiesti.

Dent Estet raspunde nevoilor pacientilor sai printr-un set complet de solutii stomatologice, aliniate la cele mai inalte standarde internaționale de calitate, oferind, totodata, diverse optiuni de plata si un sistem flexibil de programare pentru fiecare pacient. Ca element specific, clinica este organizata dupa modelul american, care pune accentul pe instruirea si perfectionarea continua si constanta a intregii echipe pentru a oferi, pe langa servicii de calitate si un raport calitate-pret in avantajul pacientului.

Clinica include in portofoliul sau de clienți companii precum Microsoft, Accor, iMEDIA sau Anisan.