Sase din cele 17 cladiri de birouri anuntate pentru 2005 au fost deja finalizate in prima parte a anului. Explozia de investitii in acest domeniu va aduce pe piata 140.000 de metri patrati, ce vor fi dati in folosinta in acest an.

Piata spatiilor de birouri din Capitala insuma, la finele anului trecut, circa 500.000 de metri patrati de birouri clasa A, din care 80.000 au fost construiti in 2004. Boom-ul investitional se manifesta mult mai intens in acest an, cand s-a anuntat finalizarea a 140.000 de metri patrati in 17 cladiri majore.

Deja au fost livrate pe piata, in prima jumatate a anului, 6 din cele 17 cladiri. Este vorba despre Novo Park, Nord BC, Unimed BC, Sema Park, River Gate si Gabrielle Center. "La jumatatea anului, proportia dintre cladirile finalizate si cele nefinalizate este relativ echilibrata", se arata intr-un studiu Eurisko.

Cei 140.000 mp noi reprezinta o crestere cu un sfert fata de stocul existent, insa, cu toate astea, aproape toata suprafata este deja preinchiriata, semn al faptului ca piata are inca nevoie de multi metri patrati de spatii de birouri de clasa superioara.

AMERICA HOUSE.

Cea mai mare cladire care se va ridica in acest an este America House. Imobilul amplasat in Piata Victoriei ofera 26.000 de metri patrati de cea mai buna calitate dispusi pe noua niveluri si cu peste 350 de locuri de parcare subterane, amenajate pe trei niveluri. Complexul beneficiaza de tehnologie si de dotari de ultima ora, de noua lifturi si va fi dat in folosinta in noiembrie 2005.

BUCHAREST BUSINESS PARK.

Este o cladire de birouri de clasa A formata din patru imobile independente, amplasata pe Soseaua Bucuresti Ploiesti, in imediata vecinatate a Casei Presei Libere. Dezvoltatorul, Portland Trust, ofera 18.000 de metri patrati de spatiu de birouri de clasa A de cea mai buna calitate, alaturi de 450 de locuri de parcare, amplasate atat la nivelul solului, cat si in subteran.

FLOREASCA TOWER.

Amplasat pe malul lacului Floreasca, imobilul ofera o suprafata de inchiriat de 8.500 de metri patrati. Cladirea are subsol, parter si 13 etaje, ajungand la o inaltime de 50 de metri. Chiriasii vor avea la dispozitie cateva sute de locuri de parcare, situate la subsolul imobilului, intr-o parcare exterioara si pe un teren din imediata apropiere a cladirii.

BUCHAREST CORPORATE CENTER.

Cladirea, cu o suprafata construita de 18.000 metri patrati, ofera spre inchiriere 16.000 de metri patrati de birouri clasa A si va fi finalizata la sfarsitul anului. Costul estimat al imobilului este de 22-24 milioane de euro, dar investitia va fi recuperata destul de repede, avand in vedere randamentul estimat de 8%-9%, valabil pentru toate cladirile de imobile.

UNIMED.

Este un imobil compus dintr-un demisol, sapte etaje, plus o galerie amplasata intre parter si primul etaj. Este pozitionat ultracentral, foarte aproape de intersectia din Piata Universitatii, pe Strada Tudor Arghezi nr. 8-10. Ofera toate facilitatile, aer conditionat, Internet, securitate 24 de ore din 24. In total, 6.098 mp de spatii de birouri de cea mai buna calitate.

CONSTRUCTII

"La jumatatea anului, proportia dintre cladirile finalizate si cele nefinalizate este relativ echilibrata" - studiu Eurisko





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri