Primul program de studii imobiliare din Romania, programul de Masterat "Economia Proprietatilor Imobiliare" va fi lansat de compania imobiliara Eurisko, in parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucuresti (ASE), Facultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune. Programul urmareste pregatirea specializata in domeniul analizei si evaluarii imobiliare in Romania. Piata imobiliara romaneasca este una dintre cele mai dinamice din intreg sectorul economic, insa nu exista nici un program autorizat de studii in acest domeniu. Potrivit Eurisko, peste 200.000 de persoane lucreaza in domeniul tranzactiilor imobiliare. Compania va dona ASE o serie de carti din domeniu, punand bazele primei biblioteci cu tematica imobiliara din Romania.