Reprezentantii sindicatelor au atacat puternic compania aeriana British Airways (BA), acuzand oficialii de "intimidarea" angajatilor, dupa ce s-a dovedit ca numai 800 dintre acestia au acceptat invitatia grupului de a lucra fara plata, informeaza Times Online.
Compania a fost indelung criticata cand a cerut celor 40.000 de angajati sa accepte sa lucreze intre o luna si o saptamana fara plata. Au existat ingrijorari din cauza faptului ca anagajatii ar putea sa nu-si permita sa lucreze fara a fi platiti, sau compania i-ar putea discrimina pe cei care au refuzat oferta, scenariu catalogat de BA drept imposibil.

"In timp ce sprijinim masurile pentru temperarea concedierilor, angajatii au primit emailuri intimidante din partea inaltilor oficiali ai companiei, care, cel mai probabil, au influentat personalul sa accepte, voluntar, una dintre schimbarile impuse de BA, sau vor avea parte de o intrunire cu un manager", a declarat Steve Turner, un oficial al sindicatului Unite, cel mai mare din Marea Britanie.

"Intimidarea si hartuirea constanta a membrilor sindicatului este inacceptabila si nu va fi tolerata", a mai spus Turner.

Un purtator de cuvant al BA a declarat ca grupul neaga orice acuzatii de intimidare sau hartuire.


Aproximativ 7.000 de angajati ai companiei aeriene British Airways (BA) au acceptat sacrificiile financiare menite a sustine firma intr-o perioada dificila din punct de vedere economic, dintre care 800 vor munci o luna fara salariu.

Dintr-un total de 40.000 angajati pe plan mondial, 6940 au raspuns apelului emis de grup, care le-a propus in urma cu cateva saptamani sa accepte, voluntar, reduceri salariale sau perioade de munca neplatite, relateaza AFP.

Aceste masuri ar trebui sa permita companiei, care a suferit pierderi masive in ultimul an financiar, sa economiseasca pana la 10 milioane de lire sterline (circa 12 milioane euro), a estimat BA, potrivit NewsIn.

Directorul general al companiei, Willie Walsh, care a renuntat la salariul pe o luna, a salutat "raspunsul fantastic" al angajatilor si le-a multumit pentru ajutorul acordat grupului. Oficialii companiei estimeaza ca vor face propuneri similare, pana la finele anului, salariatilor care nu au luat parte la program.

British Airways Plc, cea de-a treia companie aeriana din Europa, a raportat primele pierderi anuale din 2002, din cauza scaderii traficului de pasageri, in contextul recesiunii economice globale.

BA a avut pierderi nete anuale de 375 milioane lire sterline (595 milioane dolari) in anul fiscal incheiat pe 31 martie, fata de un profit de 712 milioane lire sterline, anul trecut, arata un comunicat al companiei, publicat vineri.

Totusi, in perioada analizata, compania a avut vanzari in crestere cu 2,7%, la 8,92 miliarde lire sterline.

Pierderile companiilor aeriene s-ar putea ridica in 2009 la 9 miliarde dolari, aproape dublu fata de estimarile anterioare, in contextul gripei porcine si actualei recesiuni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri