Toate zborurile companiei aeriene finlandeze Finnair vor fi anulate luni, din cauza unei greve a pilotilor, dupa esecul negocierilor salariale din acest sfarsit de saptamana, a anuntat sindicatul pilotilor, SLL, citat de AFP.
Anumite zboruri de cursa lunga si catre Europa vor fi suspendate de duminica.

"SLL va incepe o greva ce va afecta toate zborurile Finnair de luni, 16 noiembrie, incepand cu ora locala 00:01" (aceeasi cu ora Romaniei), arata un comunicat al sindicatului, potrivit NewsIn.

Toate zborurile charter vor fi, in schimb, asigurate, in ciuda protestului. Compania transporta, in medie, 20.000 pasageri pe zi, prin intermediul a 200 de zboruri.

Finnair negociaza un nou acord salarial de un an si jumatate, insa programele de reducere a costurilor initiate de companie au complicat discutiile.

Conducerea sindicatului a respins propunerile salariale inaintate de mediator, pentru ca acestea nu prevad renuntarea la proiectele Finnair de a recurge la piloti externi.

Ca si majoritatea companiilor concurente, Finnair s-a confruntat cu o scadere a tarifelor si a numarului de calatori, in contextul crizei mondiale.

Finnair a inregistrat in al treilea trimestru o pierdere neta de 20,7 milioane euro si a anuntat luna trecuta ca vrea sa reduca nvelul costurilor anuale cu 200 milioane euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri