Presedintele grupului european Airbus, Thomas Enders, prevede ca urmatorii doi ani for ramane dificili pentru industria aeronautica, din cauza crizei mondiale, manifestand totusi un oarecare optimist in legatura cu o posibila revenire.
"Credem ca 2010 si 2011 vor fi in continuare ani marcati de provocari", a afirmat Enders, la o conferinta in cadrul Salonului Aeronautic din Dubai. "Pe de alta parte, cred ca acest salon este incurajator, aratand ca exista in continuare crestere, in special in Orientul Mijlociu si in Africa", a declarat Thomas Enders, potrivit agentiei NewsIn, care citeaza AFP.

"Suntem intr-o industrie in crestere. Suntem obisnuiti cu ciclurile. Vom depasi aceasta perioada", a mai spus Enders. Sectorul aerian a fost grav afectat de criza dupa toamna lui 2008, inregistrand o scadere a traficului, insa companiile din Golf, mai noi, au suportat mai bine impactul.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri