In ceea ce priveste transporturile aeriene de marfuri (cargo), avansul din august a fost de 19,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, fata de 23% raportat in iulie.

"Majorarea rapida a cererii, la care am asistat in prima parte a acestui an, nu mai este de actualitate. Incetinirea cresterii cererii corespunde asteptarilor noastre privind un sfarsit de an dificil, in conditiile in care masurile guvernamentale de stimulare iau sfarsit fara sa fi generat o imbunatatire a conditiilor pe piata muncii", a declarat Giovanni Bisignani, CEO al IATA.

Avansul mai lent al cererii in al doilea semestru va continua si anul viitor. iin aceste conditii, IATA nu anticipeaza o imbunatatire a randamentelor, intrucat capacitatea de transport creste mai repede decat cererea.

In august, traficul de pasageri la nivel global a fost cu 2% peste nivelul anterior crizei econimice, de la inceputul anului 2008, in timp ce transporturile de marfuri au fost cu 3% mai ridicate.

Citeste si:

Liniile europene au raportat o crestere de 5% in august, in comparatie cu aceeasi perioada din 2009.

De curand, IATA a majorat de peste trei ori, la 8,9 miliarde dolari, estimarea privind profitul realizat de transportatorii aerieni in acest an, pe fondul unei reveniri puternice a industriei aviatice.

Industria aviatica, profit de 8,9 mld. dolari in 2010. Europa ramane pe minus

Industria aviatica, profit de 8,9 mld. dolari in 2010. Europa...

IATA include circa 230 de operatori aerieni, care asigura 93% din traficul aerian international.