Procesatorul de plati online PayPal a deschis din nou Cutia Pandorei, subliniind intr-un comunicat faptul ca preturile produselor oferite de magazinele online din strainatate au continuat, in 2013, sa fie mai mici decat cele din Romania. La invitatia wall-street.ro, jucatorii locali au reactionat vehement: in lipsa unei strategii coerente pentru piata locala, PayPal iese anual cu cate un comunicat gresit si care induce in eroare din multe puncte de vedere.

Daca ai un magazin online, esti furnizor de servicii pentru online ori esti interesat de marketing, participa la ecomTEAM, cel mai important eveniment regional de e-commerce si marketing digital.

Afla mai multe detalii pe site-ul: www.ecomteam.ro.

PayPal a transmis un comunicat similar si la finalul lui 2011, comunicat care a starnit reactii puternic negative din partea jucatorilor locali.

Ce sustine PayPal

“Preturile produselor oferite de magazinele online din strainatate au continuat, in 2013, sa fie mai mici decat cele din magazinele romanesti, arata o analiza realizata de PayPal, care a verificat destinatiile de unde utilizatorii romani pot achizitiona la cele mai bune preturi produse premium sau ieftine. Studiul a inclus magazine online cunoscute din Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Rusia, China si din mai multe piete din Europa Centrala si de Est”, subliniaza reprezentantii procesatorului.

Aproape o treime dintre romanii care cumpara online (33%) au declarat ca fac achizitii online din strainatate de cateva ori pe trimestru, in timp ce 17% au spus ca fac achizitii din magazinele online straine cel putin o data pe luna. Principalele motive pentru achizitiile online din strainatate sunt preturile mai mici (44%) si disponibilitatea anumitor produse (17%), conform unui studiu PayPal realizat, anul trecut, pe un esantion de 1.800 de utilizatori romani de Internet.

De unde sa cumperi online “ca sa platesti mai putin?”

PayPal a analizat o serie de produse disponibile in cele mai populare magazine online din Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Rusia, China si de pe mai multe piete din Europa Centrala si de Est.

China a devenit una dintre cele mai populare destinatii pentru achizitii online pentru romani, alaturandu-se ca destinatie pentru shopping online Statelor Unite si Uniunii Europene. In Europa, magazinele online din Germania si Marea Britanie continua sa atraga tot mai multi cumparatori.

Potrivit datelor colectate de PayPal, platile realizate prin intermediul platformei de catre utilizatorii din Romania au fost facute, in perioada 2012-2013, in special catre magazine online din Marea Britanie, China, Germania si Statele Unite. Cea mai importanta evolutie a fost inregistrata de platile facute catre magazinele britanice, care au crescut cu 38% in 2013 comparativ cu anul anterior, si de cele destinate magazinelor din China (+28%). Din punct de vedere al platilor facute prin PayPal catre magazine electronice de catre utilizatorii romani, urmatoarele destinatii au fost Germania (+25%) si Statele Unite (18%).

Oficialii PayPal nu au oferit insa date exacte privind evolutiile numarului de utilizatori, ci doar procentaje de crestere.

Grafic - PayPal



„Potrivit raportului PayPal, romanii care fac achizitii online au access la cele mai bune preturi atunci cand cumpara din Statele Unite si Marea Britanie. Cei care cumpara din Statele Unite pot achizitiona electronice la preturi cu 39% mai mici decat in magazinele romanesti, jocuri si jucarii mai ieftine cu 61%, platesc cu 40% mai putin pentru cosmetice si cu 26% mai putin pentru haine”, sustin reprezentantii PayPal.

Atunci cand fac achizitii online din strainatate, cumparatorii trebuie sa ia in calcul posibilitatea existentei unor taxe suplimentare care se adauga la pretul produselor cumparate, cum ar fi taxele vamale sau taxa pe valoare adaugata. In Romania, persoanele care achizitioneaza produse online cu valoare sub 150 de euro nu platesc taxe vamale, dar platesc TVA. Daca valoarea produsului este mai mica de 50 de euro, nu se platesc taxe suplimentare. Pentru achizitiile cu valori mai mari (de peste 150 de euro), cumparatorii din Romania platesc numai taxa pe valoare adaugata, atunci cand produsul provine din Uniunea Europeana. Daca produsele de valoare mare sunt achizitionate din afara spatiului comunitar, taxele vamale variaza si sunt conforme cu reglementarile Taric .

Produsele electronice, dar si din alte categorii – “preturi mai mici in strainatate”

Electronicele sunt unele dintre produsele cele mai cumparate online de catre romani. Si, atunci cand este vorba de gadgeturi, iPad Air 16GB WiFi continua sa fie un produs ‘must have’, pe care romanii il pot achizitiona din Statele Unite la un pret (fara costuri aditionale incluse) cu circa 40% mai mic decat in magazinele romanesti, economisind in jur de 925 RON.

De asemenea, merita verificate magazinele americane, britanice si asiatice si atunci cand e vorba de camere foto; de exemplu, un Sony Alpha A58 este disponibil pe aceste piete la un pret de circa 1650 RON, cu 30% mai mic decat pretul mediu de 2500 RON din magazinele romanesti.

Cand e vorba de consolele pentru jocuri video, magazinele online de pe piata germana pot rezerva surprize placute: Sony Playstation 4 500GB se gaseste aici la un pret cu 35% mai mic decat cel la care consola se vinde pe piata din Romania.

Cosmeticele sunt o alta categorie de produse disponibila la preturi atractive in magazinele online straine: un complex Estee Lauder Night Repair Creme e disponibil in SUA pentru un pret cu circa 40% mai mic decat in Romania (180 RON in loc de 300 RON), in timp ce un Paco Rabanne Invictus Eau de Toilette 50 ml costa in Marea Britanie cu 30% mai putin decat in Romania, sustin oficialii PayPal.

Reactii din piata

Marius Ghenea, presedintele FiT Distribution si al Asociatiei Romane a Magazinelor Online are un punct de vedere transant:

"In ceea ce priveste achizitiile online din afara Romaniei, estimarile PayPal sunt substantial gresite si, din pacate, duc la concluzia eronata ca magazinele online din Romania au costuri mai mari pentru cumparatori. Orice achizitie are un cost total care nu este reflectat integral de pretul afisat de un magazin online. In acest cost total, cumparatorii ar trebui sa mai ia in calcul si costurile de livrare, timpul de livrare, usurinta de a comunica inainte si dupa achizitie cu magazinul online, usurinta de a returna produse si de a primi banii inapoi, taxele si costurile ascunse", considera el.

Costurile de livrare sunt in general cu atat mai mari, cu cat distantele de livrare sunt mai mari. Costurile tipice de livrare in Romania sunt de 3-4 euro pe livrare, in timp ce orice livrare din strainatate vine cu costuri mult mai mari (care urca suplimentar in functie de tipul de livrare selectata, spre exemplu la livrarea prin curier rapid se poate ajunge la costuri de livrare de cateva zeci de euro, mai ales cand vorbim de livrari transcontinentale). "Ca sa nu mai mentionam si faptul ca multe magazine online au costurile de livrare zero, cel putin pentru anumite sume comandate, adica se livreaza gratuit oriunde in tara", mai spune Marius Ghenea.

In raspunsul sau, Marius Ghenea ia in calcul faptul ca timpii de livrare sunt mult mai redusi in Romania, serviciile post-vanzare sunt net superioare in tara si de asemenea ca returul produselor se face mai usor cand cumperi din Romania.

Citeste si:

    "La final, este clar ca studiul PayPal incearca sa convinga cumparatorii romani sa achizitioneze produse din strainatate, ceea ce, pe langa faptul ca este impotriva interesului economic al Romaniei, este in plus inselator pentru clientii din Romania, in conditiile in care PayPal omite sa dea toate aceste informatii utile clientilor atunci cand iau o decizie de cumparare (toate costurile ascunse si costurile de oportunitate pe care le-am precizat anterior). Este posibil ca o astfel de abordare sa aiba o legatura cu faptul ca PayPal nu are tractiune in Romania, motiv pentru care compania indeamna cumparatorii sa achizitioneze produse de pe site-uri din strainatate care au acorduri cu PayPal", incheie Marius Ghenea.

    Seful Elefant.ro are si el un punct de vedere foarte transant.

    "Pe anumite categorii de produse este gresit sa credem ca romanii pot cumpara mai ieftin afara tarii. Intotdeauna la pretul produsului care, da, poate fi mult mai mic in US, spre exemplu, se adauga taxe de transport, taxe vamale si TVA care cu certitudine vor depasi pretul produsului disponibil online in Romania. La cumparaturile din Marea Britanie sau alte tari din UE, nu se mai percepe taxa vamala si TVA dar se adauga transportul. Chiar si site-urile care ofera transport gratuit in Romania (gen Asos) includ aceste costuri de transport in pretul produselor care automat sunt mai ridicate. Pozitionarea este proprie fiecarui magazin in parte", spune Dan Vidrascu, CEO Elefant.ro.

    Seful Elefant.ro subliniaza de asemenea ca Romanii care achizitioneaza din tara au si alte avantaje, precum servicii post-vanzare - superioare celor oferite de comercianti din China sau chiar Marea Britanie.

    EvoMag.ro completeaza si spune ca ponderea romanilor care cumpara in prezent din strainatate este nesemnificativa comparat cu cei care prefera sa achizitioneze din tara, contrazicand astfel PayPal care subliniaza ca "o treime dintre romani[...] au declarat ca fac achizitii online in strainatate". "Fractia este in mod clar exagerata", considera Mihai Patrascu, CEO EvoMag.ro.

    Pe de alta parte, el admite faptul ca unele produse pot fi mai ieftine in afara tarii decat in Romania, din cauza volumelor mici care se rotesc in tara, a comisioanelor bancare, a taxelor impuse de legislatia romaneasca si a fluctuatiei schimbului valutar.

    "Este salutara initiativa de reducere a comisionul bancar care, in momentul de fata, reprezinta o frana pentru dezvoltarea acestei industrii. Cu siguranta ca diminuarea acestui comision ar scoate mult mai multe carduri din buzunarele romanilor. Mai mult, plata online cu cardul ar exploda, in masura in care aceasta reducere ar permite comerciantilor sa promoveze si mai mult plata cu cardul care, in definitiv, este imperios necesara in comertul online”, incheie Mihai Patrascu.

    Cristina Popa, country manager FashionDays, subliniaza ca analiza PayPal "contine o analiza efectuata din optica platilor realizate prin intermediul platformei PayPal si nu este relevanta pentru intreaga piata".

    "Trebuie adaugat faptul ca PayPal nu are o raspandire foarte mare in Romania, majoritatea magazinelor online romanesti neavand inclusa aceasta metoda de plata din cauza costurilor ridicate. In plus, Romania este o piata 90% cash on delivery, restul de doar 10 procente fiind impartite intre platile cu cardul si alte metode de plata printre care si PayPal", mai spune sefa FashionDays.

    Pe de alta parte, cand vine vorba de cumparaturi online clientii verifica nu doar pretul produsului ci si nivelul taxelor vamale, nivelul taxei de transport si, foarte important, posibilitatea de a returna produsul si de a beneficia de garantie. "Toate studiile de piata realizate de Fashion Days arata ca in topul destinatiilor clientilor din Romania pe segmentul fashion, se afla in primul rand magazinele online romanesti", incheie Cristina Popa.

    eMag.ro, cel mai mare retailer local, arata ca romanii prefera magazine din tara.

    "Toate studiile noastre de piata arata ca in topul preferintelor romanilor in ceea ce priveste magazinele online se afla numai magazine din Romania. Motivul pentru care romanii prefera sa cumpere electronice din tara sunt serviciile mult mai bune: livrarea foarte rapida, garantii extinse si service local. In plus, costurile afisate de magazinele online din strainatate cresc semnificativ atunci cand se adauga costurile de livrare, TVA si taxe vamale, in special la produsele care vin din China si SUA".

    Pe langa reactiile "culese" de wall-street.ro din piata, cel mai mare procesator de plati la nivel local, PayU, s-a autosesizat privind comunicatul companiei.

    "Pe orice piata, va exista mereu un numar de cumparatori care vor efectua achizitii din afara tarii. Este un fenomen natural care, in anumite limite, este benefic, facilitand practic introducerea unor best practice-uri de pe piete mai dezvoltate. Pe de alta parte, din experienta PayU pe toate pietele din regiunile in care activeaza, cumparatorii se indreapta spre magazine locale si metode de plata localizate, in special in cazul industriei de retail. Acest lucru se datoreaza unor beneficii de care este mai greu sa beneficiezi altfel: servicii post vanzare, garantii si service, protectia legilor locale, in cazul nostru ANPC, acces si suport la returnarea banilor, completa sau partiala sau in situatii in care se impune un chargeback", subliniaza oficialii procesatorului.

    Mai mult, in Romania cresc puternic metodele de plata alternative, continua oficialii PayU.

    Preferintele clientilor romani se ajusteaza in functie de industrie sau chiar de magazinul de la care cumpara. "Daca ne uitam la toata industria de comert online, comenzile cu plata la livrare sunt in descrestere insa detin in continuare o majoritate de 70-75%; restul de peste 20% este acoperit intr-o proportie majoritara de metode de plata online: card bancar, rate, internet banking, Zebra Pay, PayPoint si, intr-adevar, PayPal. PayPal insa, este folosit, in general, pentru plati in industria serviciilor. Din punctul de vedere al performantelor de profitabilitate, cardul bancar conduce insa detasat cu cea mai mare valoare medie a cosului de cumparaturi si cea mai mica rata de retur".

    Calculele Wall-Street.ro

    Wall-Street.ro a analizat corectitudinea preturilor si procentelor inaintate de PayPal, comparandu-le cu cele ale liderului de piata local, eMag.ro.

    Astfel, iPad Air 16 GB WiFi este la eMag.ro 2.150 de lei.

    Pe Amazon.com, cel mai mare retailer online la nivel mondial, pretul aceluiasi produs este, in medie, 475$, echivalentul a circa 1940 de lei, TVA inclus. La acest pret se adauga insa, de cele mai multe ori, transportul (peste 10 dolari, daca produsul este achizitionat din SUA) si taxe vamale. Per total, pretul ajunge echivalent sau de multe ori mai mare decat cel din Romania.

    DSLR-ul Sony Alpha A58 este, la eMag.ro, 1.900 de lei, in timp ce pe Amazon.com unul dintre cele mai bune preturi este de 600 de dolari, echivalentul a 2.440 de lei, fara a pune in calcul taxele de transport, sales taxes sau vama.

    Mai mult, produsele cumparate pe plan local beneficiaza de garantie in Romania.

    Pe eBay.com, companie care detine PayPal, Sony Alpha A58 poate fi cumparat mai ieftin, cu circa 500 de dolari, echivalentul a circa 2.040 de lei, la cursul din data de 05.03.2014. La aceasta suma se adauga taxele amintite anterior.

    Este posibil ca “daca sapi”, in special pe eBay, companie care ofera si sistem de licitatii, sa gasesti produse mai ieftine ca in Romania, in functie de game. Pe de alta parte, cine doreste sa achizitioneze produse fara a pierde timp si sa beneficieze de service si garantie in Romania, transport ieftin sau gratuit, va achizitiona din tara, subliniaza reprezentanti ai magazinelor de comert online din Romania.

    Mai mult, din cauza unor filtre ale eBay, romanii nu pot achizitiona decat o gama restransa de produse din SUA, fiindu-le astfel limitat accesul la cea mai mare piata din lume. De foarte multe ori, atunci cand incerci sa achizitionezi produse din SUA, fiind in Romania, primesti acest mesaj de eroare (Screenshot Wall-Street.ro):


    Pe de alta parte, opinia wall-street.ro este ca ponderea romanilor care cumpara online din afara tarii (33%) amintita de PayPal este foarte exagerata, avand in vedere faptul ca doar circa 1 mil. de romani cumpara online cu cardul, este o piata inca in dezvoltare si numarul magazinelor online romanesti - cele care educa, pana la urma, piata - care au implementat PayPal este extrem de redus. "Si de ce sa implementam PayPal, cand au comisioane si preturi absolut aberante?!", se intreaba, retoric, un jucator din piata.

    Cum vi se par preturile si serviciile din Romania vs. cele de pe plan international? Ati comandat din afara tarii? Ce ati recomanda si altora sa faca? wall-street.ro va incurajeaza sa comentati.

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Alex Goaga
    Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


    Setari Cookie-uri