In orice companie exista angajati care nu sunt multumiti de locul de munca, insa nu demisioneaza intrucat se complac in aceasta situatie si asteapta confortabil urmatorul salariu. Si Amazon, cel mai mare retailer online din lume, este familiar cu acest subiect. In schimb, compania le ofera acestor angajati pana la 5.000 de dolari pentru a demisiona, anunta CBS News.

Amazon face aceasta oferta o data pe an, insa doar angajatilor care lucreaza in depozitele companiei, acolo unde pachetele sunt ambalate si livrate. In primul an de la angajare, compania le ofera nemultumitilor 2.000 de dolari, valoarea crescand de la an la an cu 1.000 de dolari pana la atingerea pragului de 5.000 de dolari. Oferta are si un mesaj special: “Va rugam nu acceptati oferta noastra”.

Ideea este de “a incuraja angajatii sa se gandeasca pentru o clipa la ce isi doresc cel mai mult sa faca. Pe termen lung, un angajat nemultumit de locul sau de munca nu este un element sanatos nici pentru el si nici pentru respectiva companie”, sustine Jeff Bezos, CEO-ul Amazon.

Potrivit unui purtator de cuvant al Amazon, “un procent mic” din angajati accepta aceasta oferta.

Bezos sustine ca a preluat aceasta idee de la retailerul de imbracaminte si incaltaminte Zappos.com, pe care l-a achizitionat in 2009 pentru 850 mil. dolari. Zappos este cunoscut pentru programul sau de training intensiv, care dureaza o luna de zile. Dupa doar o saptamana de la angajare, compania le face “oferta” noilor salariati, propunandu-le sa le plateasca timpul deja lucrat la care se adauga un bonus de 2.000 de dolari. In schimb, 97% dintre angajati refuza oferta, potrivit declaratiilor lui Tony Hsieh, CEO-ul Zappos.

De ce limiteaza insa Amazon oferta de 5.000 de dolari doar la angajatii din depozite? Un motiv l-ar putea constitui relatia destul de problematica de-a lungul anilor. Spre exemplu, in 2009 un fost angajat a actionat in judecata compania sustinand ca nu plateste integral orele suplimentare ale celor din depozite.

Mai mult, in 2010 alti angajati au dat in judecata compania pentru timpul petrecut la controalele de securitate realizate inaintea pauzelor de masa sau la terminarea turei. Acestia petreceau astfel pana la 30 de minute pe zi.

Alte plangeri se refereau la temperaturile ridicate din depozite si mediul de lucru deosebit de stresant.

Sursa foto: Amazon, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri