“Exista multiple exemple de companii din online, masive, care nu au devenit profitabile nici dupa ani intregi ci, ca si noi, s-au axat pe atragerea de cota de piata – si aici vorbim de YouTube, Facebook sau chiar eBay. Noi vrem sa ajungem, si cu ajutorul Romaniei, un eBay al mancarii”, spune Wenzel.

In prezent, in Romania, compania este prezenta in noua orase mari, urmand ca in urmatoarele saptamani sa intre si in Galati, Sibiu si Bacau. “Scopul nostru nu este de a deveni profitabili rapid ci de a deveni principalul jucator in toate orasele mari si nu numai. Si DUPA aceea, vom incerca nu doar sa fim principalul jucator, ci sa avem o cota de piata covarsitoare din totalul comenzilor de mancare”.

El exemplifica, spunand ca in Bucuresti se realizeaza zilnic circa 40.000 de comenzi de mancare. “Nu ne vom opri cand 5.000 de comenzi se vor realiza prin noi, ci atunci cand vom avea peste 20.000”, spune, increzator, Ralf Wenzel.

Pentru a realiza acest lucru el mizeaza pe un marketing din ce in ce mai agresiv. Foodpanda va deveni prima platforma mobila/online de livrare a mancarii care va avea, incepand de astazi, reclama la TV. “Investim din ce in ce mai mult in marketing si o vom face, oricat ar fi necesar. Nu degeaba am primit pana acum finantari totale de 100 de milioane de dolari”, spune el. CEO-ul global al companiei prezente in peste 45 de tari nu a oferit amanunte privind veniturile pe piata locala sau numarul de comenzi procesate prin intermediul platformei.

foodpanda primeste o noua finantare, de 60 mil. dolari, tintind pozitia de lider pe pietele emergente

foodpanda primeste o noua finantare, de 60 mil. dolari, tintind...

Citeste si:

In Romania, circa 90% din comenzi se realizeaza in mod traditional – prin telefon. Scopul Foodpanda este de a educa publicul sa comande de pe terminale mobile sau online. Romanii comanda in medie de 2,3 ori pe luna, valoarea medii a comenzii fiind de 40-50 de lei.

In prezent Foodpanda are 250 de restaurante partenere, scopul fiind de a avea 400 de restaurante partenere pana la finalul anului. Citeste mai multe despre strategia Foodpanda dintr-un interviu cu fostul manager al companiei in Romania, Dan Macarie.

Dan Macarie, FoodPanda: Restaurantele din Romania nu au calculatoare sau nu inteleg beneficiile livrarii la domiciliu

Dan Macarie, FoodPanda: Restaurantele din Romania nu au...

Tu ai comandat vreodata mancare printr-o platforma mobila? Ce ai recomanda cititorilor Wall-Street.ro?