“Am inregistrat peste 10.000 de produse comercializate prin reteaua noastra, fiind o tendinta tot mai mare aceea ca oamenii sa achizitioneze produse vestimentare online si la reducere de Black Friday. Fashion-ul si cartile au depasit in acest an, in volum, numarul vanzarilor de echipamente IT&C, care a fost campion la ultimele editii”, a declarat Bodgan Aron, managing director in cadrul 2Parale.

Potrivit lui Bogdan Aron, o surpriza in acest an a fost, de asemenea, oferta agentiilor de turism. “S-au vandut pachete chiar si de 2.000 – 3.000 de euro. Din datele noastre, din primele 20 de comenzi efectuate, patru au fost servicii de turism, vacante sau alte activitati de profil”, a spus Aron. Reprezentantul 2Parale sustine insa ca s-a observat un interes crescut in acest an si pentru zona de mancare, costume pentru Sarbatori, dar si cartea autobiografica a noului presedinte al Romaniei – Klaus Iohannis.

Ce a insemnat Black Friday in acest an pentru 2Parale: crestere de 50% fata de editia din 2013

La editia din acest an a Black Friday, reteaua de afiliere a inregistrat o crestere cu 50% a numarului de conversii. “Initial ne-am pus intrebarea daca se va dilua conceptul, dar realitatea este ca s-a vandut mai mult. In 2013 magazinele au fost nehotarate: unul pe 22 si altul pe 29 noiembrie. Chiar si asa, s-a vandut foarte bine – lucru pe care l-am vazut si anul asta. S-a facut cu 50% mai mult prin 2 Parale. In ceea ce priveste vanzarile, la prima editie Black Friday din acest an ne-am apropiat de vanzari de 12 milioane de lei, echivalentul a circa 35.000 de vanzari care au generat cmisioane de aproape 500.000 de lei”, a spus Bodgan Aron la WALL-STREET 360 .

Lectii invatate din Black Friday

In opinia lui Aron, editia de anul acesta a Black Friday a fost mai bine organizata in ceea ce priveste programele de afiliere. “Anul acesta ne-am maturizat si ne-am asezat pe un drum mai bun in afiliere. Advertiserii au devenit mai atenti la dorintele afiliatilor, ceea ce a facut ca, in anumite cazuri, un singur afiliat sa genereze vanzari, in cazul nostru, chiar si de 12.000 de euro”, a declarat seful 2Parale.

Ce au invatat afiliatii? Au invatat sa isi stabileasca din timp strategia si sa combine metodele de promovare. Afilierea functioneaza pentru site-urile care ajuta consumatorul sa ia decizia finala. Bannerele functioneaza dar nu sunt principalul mod de a incuraja oamenii sa cumpere. Proiecte specifice de cumpare, comparatoarele de preturi, blogurile (nu se pot compara).

Cat de importanta este mediatizarea: momentul Esca

Potrivit reprezentantului 2Parale mediatizarea evenimentului de reduceri a fost extrem de importanta pentru ca informatia sa ajunga si la clientul final.

“Pe langa avalansa de informatii aparute in media despre Black Friday, noi numim punctul cheie al promovarii - «momentul Esca». Este momentul cand la stiri se vorbeste despre Black Friday – creste traficul – este replicabila si cu celelalte canale media. Cu cat se scrie mai mult cu atat consumatorii afla de eveniment si creste traficul. Media online si offline ajuta la popularizarea evenimentului”, apreciaza acesta.

Vorbind despre evolutia cumparaturilor de pe dispozitivele mobile, Bogdan Aron a precizat ca s-a observat un numar tot mai crescut pe comenzi inregistrate de pe smartphone si tableta. “Din datele noastre numarul de comenzi de pe mobile a crescut de cinci ori, iar pe tablete de trei ori. Dispozitivele mobile cresc, dar principala problema este ca majoritatea site-urilor nu sunt optimizate. Ma astept sa creasca si mai mult”, a mai spus Bogdan Aron.

Sfaturi pentru magazinele online si afiliati pentru Black Friday 2015

- Ar trebui sa trateze pe afiliati si agentiile cu care lucreaza ca pe partenerii lor;
- Comunicarea si parteneriatul sunt foarte importante;
- Magazinele trebuie sa aiba reduceri bune si foarte bune;
- Sa fie functionale site-urile;
- Afiliatii trebuie sa inceapa sa investeasca;