Anuntul intrarii eMag pe cea mai mare piata din regiune nu este o surpriza pentru cei ce au urmarit parcursul agresiv al companiei autohtone. Dupa extinderea in Ungaria si Bulgaria, eMag ataca astfel o piata cu 38,3 milioane de locuitori, dintre care peste 65% au acces la Internet. Lucrurile nu se anunta insa foarte simple pentru jucatorul local.

Vanzarile online din Polonia sunt pe masura – anual, piata se ridica la 5,9 miliarde de euro (la nivelul anului 2013), circa 30% dintre cei 24,9 milioane de internauti cumparand online. Se estimeaza ca piata de comert online a atins in 2014 valoarea de 6,9 miliarde de euro, o evolutie spectaculoasa si, fara indoiala, "apetisanta" pentru jucatorul local, parte a Naspers.

O cercetare Gemius subliniaza ca cele mai cumparate produse online sunt instrumente pentru gradinarit, haine si accesorii/cadouri, urmate de carti, CD-uri (!) si DVD-uri, electronice si device-uri mobile. Mare parte dintre aceste produse SUNT deja oferite ori de eMag, ori de Agito, companie care urmeaza a fi achizitionata de jucatorul romanesc cu actionariat sud-african.

Daca in Bulgaria si chiar in Ungaria eMag a reusit in timp scurt sa se impuna, devenind chiar lider de piata in tara de la sud de Romania intr-un singur an, in Polonia lucrurile nu se vor dovedi atat de “simple”. Desi piata creste cu 25-30% de la an la an, acoperind 4-5% din intregul retail, concurenta este pe masura.

Conform unui raport Dotcom River, pe piata poloneza exista peste 12.000 de magazine online, unul dintre cele mai mari fiind Allegro.pl, parte a Naspers, actionar majoritar in eMag. "Allegro.pl are alt model de business decat eMag, fiind mai mult similar cu eBay", explica Iulian Stanciu, general manager eMag.

Alte magazine importante sunt Groupon.pl, Neo24.pl (aparatura foto), Opineo.pl, Komputronik (IT & electronice), Empik Digital & Publishing si Merlin.pl. Mai mult, atunci cand gigantul Amazon va alege sa intre (direct si "pe fata" - n.r.) in Europa de Est, aproape sigur o vor face in prima faza in Polonia, fiind cea mai promitatoare si dezvoltata piata din regiune.

Consideri ca eMag va avea acelasi succes ca in Romania, Bulgaria sau Ungaria si in Polonia? De ce (nu)? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri