Valoarea totala a tentativelor detectate de echipa specializata PayU s-a ridicat anul trecut la 550.000 de euro.

Tendinta a fost confirmata recent si de statisticile furnizate prin intermediul Eurobarometer care arata ca doar 36% dintre romani sunt ingrijorati de securitatea platilor online, iar 70% dintre intervievati sunt siguri ca se pot proteja online, procent similar cu media europeana de 74%.

“Securitatea platilor online a fost unul dintre factorii importanti care au ajutat comertul online din tara noastra sa se dezvolte in ultimii ani. In continuare, ritmul de crestere a comertului electronic este puternic, de peste 35%, din ce in ce mai multe companii ingloband acest canal de vanzari online in strategiile de dezvoltare pe termen lung”, declara Daniel Nicolescu, country manager PayU Romania.

Citeste si:

“Prin cele peste 50 de categorii de filtre de securitate si prin servicii de monitorizare permanenta a tranzactiilor, echipa anti-frauda PayU este cel mai puternic aliat al magazinelor online romanesti”, sustine Anamaria Pirjol, Risk & Customer Experience Manager la PayU.

Tipologia infractorilor online nu s-a schimbat foarte mult in ultimii ani desi se constata o incercare de <rafinare> a metodelor folosite . Majoritatea celor care au incercat sa fraudeze au intrat in posesia unor date de card mai ales prin achizitionarea de baze de date de pe Internet cu numere de card, majoritatea insa deja blocate. Dintre cazurile detectate de PayU, aproximativ 10% au fost carduri folosite de copii fara stirea parintilor.

Din numarul total al tranzactiilor derulate prin platforma PayU, aproximativ 0,03% au fost cazuri in care tranzactia este disputata. “Avem multi cumparatori care deschid dosar de refuz de plata pentru ca nu isi mai aduc aminte ce au cumparat si apeleaza la banca sau la noi ca sa clarificam situatia. Cazurile reale de frauda sunt sub 0,01%, iar pentru solutionarea lor cooperam permanent cu institutiile statului”, explica Anamaria Pirjol.