Romania si-a stabilit ca tinte ca, pana in 2020, 20% din IMM sa primeasca comenzi online, iar peste 30% din populatia intre 16 si 74 de ani sa faca achizitii de bunuri si servicii folosind internetul, a declarat Bebe-Viorel Ionica, secretar de stat in Ministerul pentru Societatea Informationala.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat in 2014 si bazat pe date din anul anterior, procentul romanilor cu varste cuprinse intre 16 si 74 de ani care au facut cumparaturi prin intermediul internetului a fost de 10% si doar 7% dintre IMM-uri au vandut bunuri si servicii online, informeaza Mediafax. In cazul companiilor mari, procentul a fost mai mare, de 14%. In Romania sunt active aproximativ 420.000 de IMM-uri, potrivit unui studiu al Fundatiei Post-Privatizare. Acestea au 2,71 milioane de angajati.

Andrei Radu, fondator Gala Premiilor eCommerce (GpeC), a spus, la acelasi eveniment, ca principalii jucatori din piata estimeaza ca retail-ul online autohton a generat vanzari de peste 1,1 miliarde euro in 2014. Cifra face referire exclusiv la produsele comercializate online (indiferent de natura lor) si nu la servicii, plata facturilor de utilitati, bilete de avion, bilete la spectacole sau vacante si calatorii.

Cele mai vandute produse online au fost cele din categoria electro-IT, urmate de articolele de vestimentatie si incaltaminte. Potrivit unei estimari a marilor jucatori de pe piata locala de retail online, in Romania exista in acest moment aproximativ 5.000 de magazine online, a declarat Andrei Radu. Totusi, potrivit unor alte cercetari, numarul acestora ar putea fi chiar de 20.000.

Majoritatea site-urilor cu componenta de magazin online nu sunt insa "relevante pentru industrie".

"Este o estimare (cifra de 5.000 - n.r.), nu este certitudine. Eu am stat de vorba cu cel putin doua companii care fac crawling pe web vizavi de site-uri care ofera optiunea de "adaugare in cos", teoretic magazine online, iar ei au gasit aproximativ 20.000 de URL-uri. Deci se poate spune si ca Romania are aproximativ 20.000 de magazine online, dar este foarte posibil ca majoritatea lor sa fie la nivelul la care vand trei produse pe saptamana si atunci nu sunt relevante pentru industrie”, a spus Radu.

Fondatorul GpeC a spus si ca din cele 5.000 de magazine "relevante" 1.173 sunt inrolate in sistemul 3D Secure, care este un protocol sigur de autentificare si un sistem antifrauda sustinut de VISA si MasterCard.

Folosirea acestui sistem permite cresterea securitatii tranzactiilor online, prin solicitarea unei parole la fiecare plata online. In caz de pierdere sau furt, cardul inrolat la 3D Secure nu poate fi folosit de terte persoane pentru cumparaturi online.

Foto: Shutterstock / Black laptop

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri