Acest parteneriat strategic va include o serie de campanii de informare cu privire la cumparaturile online, precum si campanii promotionale pentru platile cu carduri Visa pe site sau prin aplicatia mobila eMAG.

“Romanii sunt foarte prudenti cand vine vorba de banii lor, iar reticenta de a plati online in anumite cazuri provine dintr-o lipsa de incredere si de informare. Odata ce clientul va face macar o plata cu cardul online si va vedea cat este de simplu, cel mai probabil aceasta va deveni alegerea fireasca pe viitor. Prin parteneriatul cu eMAG, care se bucura de increderea clientilor nu doar din Romania, ci si din afara granitelor, ne dorim sa cream o preferinta pentru plata cu cardul online, care este mai sigura, rapida si confortabila pentru client si comerciant deopotriva”, a declarat Catalin Cretu, director regional pentru Romania, Croatia si Slovenia, Visa Europe.

“Clientii aleg eMAG in primul rand pentru cea mai buna experienta de cumparare, de la produse si pana la servicii care le fac viata mai usoara. Online e intotdeauna mai usor, asa ca, parteneriatul cu Visa Europe completeaza investitiile pe care eMAG le-a facut pana acum in experienta de cumparare si in dezvoltarea ecosistemului nostru online”, a declarat Tudor Manea, General Manager eMAG Romania.

Studiile Visa Europe au aratat ca principalele cerinte ale consumatorilor privind platile digitale sunt legate de control, confort si rapiditate. Visa Europe investeste peste 200 milioane euro in fiecare an in inovatie, inclusiv in tehnologii de securizare a datelor de plata.