"Am demarat prima campanie din cadrul acestui parteneriat strategic cu eMag, cel mai mare retailer online care are si o capacitate foarte mare de a educa publicul sa faca plati online cat mai multe. Ambitia noastra este sa dezvoltam piata si sa dam un imbold cat mai puternic platilor online. Din pacate, in prezent, doua treimi din tranzactiile online efectuate in Romania se intampla pe site-uri din afara tarii", a declarat pentru wall-street.ro Catalin Cretu, director regional al Visa Europe pentru Romania, Croatia si Slovenia.

Lucrurile insa se pot schimba, in contextul unui proces tot mai usor de cumparare online, fie ca vorbim despre acest proces de Card on File (Plata cu un singur click) introdus de eMag sau de experienta de a cumpara cu un portofel digital, care va prinde contur din 2016. "In ceea ce ne priveste am trecut la un proces de analiza a V.Me by Visa (portofelul digital al Visa care inca nu este prezent in Romania) si, avand in vedere anuntul facut recent, o companie Visa globala va aduce solutii digitale mult mai performante si mai usor de folosit, care isi vor gasi utilizarea rapida in Romania", spune Cretu.

Visa Europe, preluata: marile banci europene primesc o bula de oxigen

Visa Europe, preluata: marile banci europene primesc o bula de oxigen

In cadrul campaniei cu eMag, denumita "Cardul tau Visa iti da motive de shopping" posesorii de carduri Visa care platesc, in perioada 2 - 15 noiembrie 2015, cumparaturi de minim 150 de lei pe site-ul www.emag.ro sau prin aplicatia de mobil eMAG castiga automat vouchere in valoare de pana la 40 de lei, pe care le pot folosi la cumparaturi in luna cadourilor.

Citeste si:

Toti posesorii de carduri Visa, persoane fizice si juridice, cu exceptia clientilor de tip reseller, primesc in mod automat vouchere cadou la fiecare plata de minimum 150 de lei realizata online cu cardul pentru produsele comercializate de eMAG. Astfel, clientii eMAG care platesc cu cardul Visa prin aplicatia de mobil si activeaza, la momentul tranzactiei, optiunea “Plata cu 1 click” primesc un voucher in valoare de 40 de lei. Daca tranzactia cu cardul Visa este realizata online pe www.emag.ro sau prin aplicatia de mobil fara a activa optiunea “Plata cu 1 click”, valoarea voucherelor va fi de 20 de lei.

Voucherele vor fi transmise pe email clientilor pana la data de 22 noiembrie, iar in luna decembrie vor putea fi utilizate pentru cumparaturi realizate la eMAG si achitate online cu cardul Visa.

Visa precizeaza ca datele cardului nu sunt stocate sau inregistrate in niciun moment. Practic, utilizatorii introduc datele de card in momentul activarii optiunii cardului. Acestuia ii este asociat un cod numeric criptat, care va fi utilizat pentru platile viitoare, eliminand astfel riscurile de frauda.