Cele mai vandute produse pe Vivre, platforma online de retail home&deco, sunt piesele de mobilier in ceea ce priveste valoarea totala a vanzarilor si decoratiunile in privinta numarului de tranzactii, a declarat in cadrul Wall-Street 360, Alex Ionita, director de marketing in cadrul retailerului.

--

Alex Ionita va fi speaker in cadrul EcomTEAM, eveniment de comert electronic si marketing digital pe care wall-street.ro il va organiza pe 6-7 aprilie la Hotelul Kronwell din Brasov.

Anul trecut Vivre a inregistrat o crestere de circa 30% a cifrei de afaceri fata de cele 13,1 milioane de euro inregistrate in 2014. Cifra de afaceri se refera la vanzarile din Romania, dar si cele sase tari din strainatate in care mai este prezent retailerul.

“A fost primul an in care toata cresterea a venit din consolidarea din tarile in care eram deja prezenti. Pentru ca abia la finalul anului am lansat operatiunile din Slovenia si Slovacia, mai exact in octombrie, Cresterea de 30% a fost usor sub asteptarile noastre, dar a fost un an in care am incercat sa diversificam portofoliul pentru a intra pe noi categorii. Am avut un experiement pe partea de haine pentru copii si ne-am dat seama ca sunt categorii care difera destul de mult de piata noastra de baza, de home &deco si au trecut in secundar”, a explicat Ionita.

Cele mai bine vandute produse in privinta numarului de tranzactii sunt decoratiunile, in timp ce mobilierul inseamna cel mai mult ca valoare.

Romania inseamna 40-50% din vanzari

Vivre Deco, companie lansata in 2012, are operatiuni in Romania, Bulgaria, Ungaria, Croatia, Polonia, Slovenia si Slovacia. Retailerul s-a extins in Slovenia si Slovacia in octombrie anul trecut.

Romania inseamna in jur de 40-50% din vanzarile Vivre, tara noastra fiind urmata de Bulgaria, Ungaria si Croatia. In aproximativ o luna compania are circa 30.000 de clienti, cifra fiind un total pentru toate cele sapte tari. In jur de 80-90% dintre clienti se reintorc pe site sa faca cumparaturi, acestia facand achizitie in medie la doua, trei luni.

80% dintre clienti sunt femei

Valoarea medie a unei tranzactii in toate tarile in care opereaza Vivre a crescut de la 60 de euro la 70 de euro.De asemenea, in jur de 80% dintre clientii retailerului sunt femei, majoritatea fiind cu varsta intre 30-45 de ani.

Pentru anul acesta conducerea companiei si-a propus vanzari in crestere cu 40%.
“Vrem sa consolidam pietele in care am intrat pentru ca ne-am extins in sase tari in patru ani si este un efort destul de mare. Pentru ca dupa ce lansezi operatiunile intr-o tara trebuie sa revii asupra ei pentru a avea o amprenta cat mai solida. Acesta este, de asemenea, un an in care sa continuam extinderea geografica si un an in care sa ne apropiem mai mult de clientii nostri. Ne uitam la Cehia, dar nu este nimic sigur, este o piata in care exista cativa jucatori mari si, din experienta, acolo unde sunt unu, doi jucatori pe modelul si segmentul nostru de buisiness, este destul de greu sa patrunzi”, a afirmat Alex Ionita.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri