Atractivitatea comertului online autohton sta in cifre care nu sunt deloc de neglijat, in cresteri mari de la an la an. Rata de penetrare a Internetului a crescut de la 49,76% la sfarsitul anului 2014, la aproximativ 56% la finele anului 2015. Per total, acest lucru inseamna ca baza de cumparatori online ajunge la 6,7 milioane de persoane, din totalul de 11 milioane de oameni cu acces la Internet. In acest mediu cu milioane de utilizatori, prezenta online nu mai este un moft, ci o necesitate.

Liviu Taloi, specialist in marketing online si e-commerce, explica ce inseamna intregul proces de a migra de la offline la online, prin prisma oportunitatilor. In general, toti proprietarii de magazine traditionale asteapta sa vada ce mutari face in zona de online concurenta sa, pentru ca inca exista temeri mari legate de aspectul tehnologic. Mai mult, provocarile retailerilor online sunt acum in a satisface experienta de vizitare a celor ce aleg sa cumpere folosind dispozitivele mobile, deoarece in ultimele luni ale anului 2015, peste 50% din traficul marilor magazine online a fost generat de dispozitive mobile, iar media de 30% trafic din mobile la nivel national s-a mentinut si in 2016.

Primul pas in procesul de migrare este o analiza a pietei in care vrea sa intre comerciantul offline, piata pe care o cunoaste bine. Apoi, o analiza concurentiala la nivel de prezenta online a competitorilor din tara si mai ales din afara tarii, in conditiile in care romanii cumpara cu cardul online preponderent de afara, nu din tara.

Chiar daca multi proprietari de business offline sunt buni comercianti, in ecuatia comertului online exista doua componente, comertul si online-ul. Acest al doilea parametru al succesului este cel care creeaza temeri in randul comerciantilor de marime medie si mica. Lanturile mari de hypermarketuri, supermarketuri sau retail vin cu lectiile mai bine pregatite, insa acolo bariera cea mai mare este eficientizarea lantului logistic si dezvoltarea unei divizii de online cu oameni bine instruiti.

De asemenea, este esentiala o strategie la nivel de produs sau gama de produse care se vor duce in online, pentru ca poate fi atacat acel sector la inceput cu produse mai usor vandabile sau de nisa, iar mai apoi sa fie extinsa gama de produse la tot ceea ce deja exista in oferta offline. In plus, unul dintre pasii importanti consta in alegerea tehnologiilor software care vor pune in miscare site-ul de e-commerce, nu doar platforma in sine, dar si alte elemente care tin de comertul electronic, cum ar fi module suplimentare pentru cross si up-sell sau module care tin de partea de personalizare a experientei de vizitare pe site.

In orice etapa de dezvoltare ar fi viitorul comerciant online, prima bariera pe care o are de trecut este investitia intr-o platforma de e-commerce, care nu ar trebui sa ii reduca marginea anuala cu mai mult de 1-2% (la comerciantii de talie medie si mare). Mai este si problema mentinerii acestui site, precum si dezvoltarea lui ca platforma. Nu exista un site de e-commerce perfect, ci doar perfectibil. Trebuie retinut ca migrarea afacerilor offline in online este o sarcina usoara, iar cele doua canale se vor ajuta unul pe altul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri