evoMAG isi extinde portofoliul cu o noua categorie de produse si servicii - asigurari, avand ca obiectiv vanzarea a 10.000 de polite intr-un an. Pentru inceput, evoMAG pune la dispozitia clientilor polite de asigurare RCA, urmand ca in lunile viitoare sa ofere acestora mai multe tipuri de polite de asigurare.

Noua gama de produse si servicii din oferta evoMAG este dezvoltata in parteneriat cu Destine Broker de Asigurare.

„Am observat un interes in crestere pentru achizitia online de asigurari. Am inceput cu RCA pentru ca exista deja o traditie de achizitie online a acestui tip de polita de asigurare. Vom adauga in portofoliu, in perioada imediat urmatoare, si asigurari de calatorie si asigurari de locuinte”, spune Mihai Patrascu, CEO evoMAG. „Introducerea politelor de asigurare in portofoliu face parte din strategia de extindere a produselor si serviciilor. Vrem sa oferim acces si la aceste tipuri de servicii, clientii nostri avand acum posibilitatea de a incheia polite de asigurare direct de pe evoMAG.ro”.

Vizitatorii evoMAG.ro pot viziualiza, compara si selecta din ofertele a 8 asiguratori: Allianz Tiriac Asigurari, Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group, Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance, Euroins Romania Asigurare – Reasigurare, Generali Romania Asigurare Reasigurare, Groupama Asigurari, Omniasig Vienna Insurance Group si Uniqa Asigurari.

Livrarea politelor RCA se va efectua in mod gratuit, in cel mult 48 de ore de la plasarea comenzii. In cazul in care clientii opteaza pentru plata online, polita de asigurare intra in vigoare incepand de a doua zi. In cazul platii ramburs, polita de asigurare va intra in vigoare dupa 5 zile.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri