"Va mai aduceti aminte"

Gandire maturizata poate prea devreme, programata deja de o societate de consum pentru care «compromisul» a devenit un motto. Materializarea viselor se dovedeste mai cenusie decat sperantele cu care se pleaca de pe pragul adolescentei. Tanarul de azi e privit ca pe o masina de facut bani, nu ca un om in devenire! Din pacate, interviul acesta exprima clar parerea tineretului despre relatia cerere/oferta a societatii rapace in care traim, relatie stabilita si urmarita in permanenta pentru a nu se produce modificari in cadrul ei, de acei 10% ce formeaza cercul de beneficiari ai sistemului (cred ca procentul e mult mai mic!).
Una din regulile cautarii de job este « a te vinde cat mai scump » ! Acest « a vinde » a devenit azi o lozinca sub care defileaza fiecare azi, un drapel acceptat unanim, fara discernamant, fara a constientiza adevaratele pierderi. Nu vreau sa par un idealist, dar e foarte mult adevar, cam amar ce-i drept, in raspunsurile date in acest interviu. Semnale de alarma s-au mai tras si acesta e unul dintre ele. Nu ne opunem evolutiei dar parca prea se urmareste ca marea masa a oamenilor sa devina o masa de roboti programata sa dea randament maxim cu cheltuieli minime. Oare foamea de profit cu orice pret sa fie chiar atat de mare incat tinerilor, si nu numai lor, sa le fie taiate aripile in mod brutal ? Nu numai companiile au nevoie de tineri, ci si statul acesta pentru care ei reprezinta viitorul.
Cred ca acest articol ar trebui citit de « alesii » nostri, poate s-ar sensibiliza si ar schimba cate ceva in legislatia ce ar trebui sa ocroteasca tineretul. Sa citeasca si sa mai lase deoparte perceptul dupa care se pare ca se conduc: Dupa noi, potopul !

Interlocutoarea se dovedeste a fi deja formata pentru societate, iar interviul i-a scos in evidenta disponibilitatea de pliere pe cerintele acesteia. Chiar si in privinta referirii la acele compromisuri privind cresterea vitezei de rezolvare a problemelor! E mult realism in gandire reflectat in raspunsurile date si tind sa cred ca va avea o cariera ascendenta. Si mai cred ceva, si anume ca atunci cand va atinge varfuri nu va uita ceea ce a spus acum, aici!
D-le Butnoiu, cred ca v-ati ales un partener excelent pentru discutii asupra acestui subiect. Felicitari!

Eu nu cred ca acele raspunsuri chiar sunt date de o tanara de 20 de ani, sau mai bine zis cred ca a pregatit raspunsurile cum ar fi pregatit o lucrare pentru facultate, cautand bibliografie si luand notite. Sau, mai degraba, cred ca GB a facut un fel de colaj pe care l-a articulat cu exceptari din propria gandire si experienta. Aceasta nu e o critica, a rezultat "un referat" de nota 10, dupa mine. Articolul este excelent, semnificativ si realist, te pune pe ganduri. Ne aminteste, printre altele, ca avem copii si tineri de exceptie, de care trebuie sa avem grija cu totii, ca exista valori perene si ca nu trebuie sa asteptam o noua Renastere pentru a le (re)pune in drepturi. Eu una, sunt pentru!

Draga Georgeta, in primul rand, eu nu am nevoie sa recurg la astfel de trucuri ca sa imi expun "propria gandire si experienta", nici nu scriu vreodata sub pseudonim. Imi semnez intotdeauna punctele de vedere, nu am de dat socoteala nimanui. In al doilea rand, L.P. chiar are 20 de ani. Intr-adevar, si-a pregatit temeinic raspunsurile; e un lucru pe care eu l-am apreciat foarte mult, pentru ca, sunt convins, destui altii ar fi tratat interviul acesta cu superficialitate.
GB

Desi am doar 2 ani de experienta in campul muncii am citit cu tristete articolul de mai sus. De ce? Pentru ca recunosc ca am facut compromisuri cu mine insami si m-am dat batuta la un moment dat. Am acceptat un job care nu mi se potriveste si m-am complacut mai mult de un an de zile in aceasta situatie. Recunosc ca m-am trezit din amorteala si acum incerc sa fac o diferenta, sa schimb ceva in viata mea iar articolul de mai sus nu a facut decat sa-mi intareasca opinia conform careia trebuie sa lupti pentru tine sa-ti indeplinesti scopurile pentru ca nimeni altcineva nu o va face.
Sunt o persoana care accepta cu greu critica si ordinele superiorilor, imi place sa iau deciziile, eu asa ca am hotarat sa pornesc la drum pe cont propriu. Problema este ca atunci cand ai rate de platit la casa si un salariu mai putin decat modest este greu sa te urnesti si sa vezi dincolo de grijile zilnice.
Si eu, la terminarea facultatii, eram optimista si gandeam ca voi gasi locul de munca si jobul ideal, inca am ramas optimista dar am hotarat sa nu mai caut si sa realizez eu insami acest job ideal. De altfel, as fi avut posibilitatea sa parasesc Romania si nu am facut-o intr-un exces de zel in care am acordat inca o sansa. Se pare ca incep sa regret putin acest lucru.
Daca voi reusi in ceea ce fac, voi spune ca se datoreaza Romaniei, daca nu, esecul mi se datoreaza mie.
Salutari, Andreea

Am la randul meu 20 de ani si empatizez total cu acest articol. Sunt o idealista care inca mai crede ca putem schimba ceva in tara asta daca ne punem mintea si imi place sa vad ca nu sunt singura. Dupa 7 luni in care m-am plafonat intr-o multinationala pe un job care nu imi ofera foarte multe si intr-un domeniu care e la polul opus fata de aspiratiile si inclinatiile mele, am decis ca e prea devreme sa ma complac si sa renunt la niste visuri. Asa ca prefer sa imi canalizez energia si entuziasmul pe joburi si proiecte care chiar daca sunt platite prost sau chiar deloc imi aduc macar gandul ala linistitor la sfarsitul zilei ca am facut ceva pentru mine si pentru altii.

Ok, scuze pentru conotatiile pe care le-am introdus fara sa vreau in comentariul meu, foarte spontan, postat la prima impresie. Intr-adevar, la o lectura mai atenta se vede varsta interlocutoarei, se vad si partile mai documentate. Ceea ce face ca articolul sa fie relevant sunt si intrebarile, desigur. Ar fi interesant cum ar raspunde si un baiat la aceleasi intrebari.