Cu greu si strangere de inima

Da, frumos articol si bine cosmetizat este ca o actrita pe scena. Daca vei cauta un asemenea interlocutor, in mod sigur gaseti asa tineri si in Bucuresti numai sa ai ochi sa-i vezi pentru ca sunt mai retinuti in a spune ce viseaza; ei au invat ceva mai devreme decat ceilalti ca trairile si visele sunt bine de pazite.
In rest, frustrari de provincie pentru ca este total nepotrivit sa raportezi toti tinerii din Bucuresti cu cei din zona de fite in care este instalata intervievata. Daca a fost asa marginalizata de ce nu mers la un liceu din alta zona? Nu aparea bine in CV? In Bucurestiul acesta nu sunt doar domni GOE, dar trebuie sa stii sa te impui si in fata celor de acest tip si sa nu te comlexeze.Ce facem impartim tinerii in "bunii provinciali" si raii bucuresteni? Producem sciziuni artificiale doar de dragul de a asculta ce frumos ne vorbeste o fata al carei suflet de adolescenta visatoare a ramas in provincie si judeca acum dupa sentimentele ei? In rest vorbe frumoase.
Pana acum am fost impartiti in: romani si tigani, unguri si romani, bogati si saraci am mai gasit un mod de a ne imparti? Draga domnule daca vei dori sa vezi vei vedea ca ca cei mai multi tineri veniti din privincie au fost foarte bine "antrenati" sa reuseasca prin orice mijloace asa ca "scorul" BUCURESTI -PROVINCIE este egal. Diferentierile vin din alta parte, din modul in care au fost educati, din ce au fost formati sa condide valori in existenta lor. Cei tari, fara lamentari, sa-si pastreze visele si sa le puna in practica, ceilalti fac compromisuri, se recalifica pentru munci mai eficiente finaciar sau se lamenteaza cate compromisuri tebuiau sa faca si nu au facut, cate piedici au avut si mai stii ce minuni.
Nu sunt obisnuita sa comentez, doar citesc. Personal, am avut multe asteptari cand am pornit in viata si am costatat in "acele vremuri" ca a fi absolvent de facultate tanar insemna sa ajungi sa faci alte compromisuri decat cele de azi; exemplu: munca in agricultura. Asta se facea in zona in care am fost eu repartizata ca stagiar, adica invatai 5 ani in cazul meu facultate tehnica. Si mergeai saptamanal in agricultura. Nu am plans, nu am fost oprimata, nu am murit am mers inainte. Asa am inceput cu vise sfarmate. Au venit alte vremuri, am urmat alta facultate de alt profil la 37 de ani, doar nu trebuia sa-mi plang de mila cand au fost desfiintate institutele de cercetari?
Daca ma raportez la cei de varsta mea de langa care am plecat din sectorul bugetar pot spune ca am reusit profesional in aceasta noua optiune si nici financiar nu este rau.
Da, stiu primul loc de munca fara eforturi de memorie, fara regrete, este o patre din viata mea.