Interesant

Articol frumos, ca o poveste, dar si atat. Restul, multe vorbe spuse, vise pierdute de adolescenta care vine din provincie si vede colegii din Bucuresti ca niste dusmani. Nu exista provinciali buni si bucuresteni rai. Nu putem sa spunem ca este o sedinta de terapie dialogul cu o inchipuita persoana care se prezinta ca perfecta, care a fost persecutata de colegi, de profesori.
Daca te compexeaza banii colegilor sau veniturile familiilor lor, nu te raporta la ei, gaseste un alt sitem de referinta. Daca vrei un liceu bun cauta pe cel cu rezultate ale elevilor, nu pe cel cu o anumita locatie pentru ca daca te intereseaza locatia nu te deranjeaza cine te inconjoara, ai ce ai cautat.
Nu impartim societatea in provinciali si bucuresteni, unii buni si altii rai. Sa fie clar nu sunt bucurestean din generatie in generatie dar nu accept sa fie catalogati copii din Bucuresti care muncesc, dupa un etalon inchipuit. Ce facem daca incepem sa-i analizam si pe provinciali dupa metodele folosite (nu de toti) pentru a reusi?
Revenind la intrebarea pusa de autor, da nu am uitat cum am inceput, nu fac eforturi sa-mi amintesc si nu regret nici reusite nici escuri este viata mea. Am facut agricultura ca proaspat stagiar cand astepam sa lucreza planseta. Am facut o alta facultate dupa 1989 pentru ca nu-mi mai gaseam locul in noua societate. Nu am incercat sa gasesc "vinovati" pentru nererusitele mele sau pentru greutatile intampinate.
Nu cred ca reprezinta un model persoana prezentata, ci o utopie. Autorul, specialist in resurse umane, trebuie sa gandeasca de doua ori inainte de a pune in contradictie ca fiind doua lumi diferite Bucurestiul si provincia.