Comentarii pe articolul AIG Fond de Pensii vrea sa cumpere un jucator cu peste 50.000 de aderenti


chestiuni de moralitate sau cum se vinde increderea

Peter Sragher la 21 Martie 2008, ora 03:36
chestiuni de moralitate sau cum se vinde increderea
cand s-au facut prospectele de aderare la pilonul II, pensiile private obligatorii, nici unul dintre fondurile, care incepeau batalia pentru obtinerea cat mai multor adeziuni, nu mentionau faptul ca ar putea sa-si "vanda" oamenii pe care voiau sa-i aduca la fondul lor.

mi se pare curios, daca nu imoral, faptul ca unele societati incep acum sa-si vanda fondurile. pot oare vinde increderea pe care unii oameni au pus-o in planurile de viitor ale acestor fonduri. ca o sa contribuie la imbunatatirea economisirii, iar pensiile lor vor arata civilizat peste 30 de ani.

conform legii, acele fonduri de pensii private obligatorii care nu vor avea 50.000 de aderenti in trei ani, vor fi desfiintate. dar ce, asteapta aceste firme cei trei ani? sa mai zadarniceasca ele bani, ca sa mearga spre un faliment anuntat de lipsa de idei, de strategie?

nu, hai sa ne vindem portofoliul subitre, hai sa ne vindem increderea oamenilor - care se vad nu distribuiti aleatoriu, cum s-a petrecut cu cei care nu au fost interesati sau au fost plictisiti de prea multa reclama, sa adere la vreun fond de pensii private obligatorii -, ci inselati in asteptarile lor, atatea cate au fost.

ma gandesc ce este in sufletul celor care din convingere - nu pentru ca sotul, fratele, unchiul, matusa, nepotul, prietenul, prietena, seful, sefa s-au transformat peste noapte in flex force, gata sa atraga prin legaturi de rudenie, de prietenie sau de subordonare adeziunile tinerilor contribuabili la pensia de stat -, ci de cei care chiar credeau in firma carora le-au incredintat cei 2%. ce se petrece cu ei? cum poate sa le explice firma care a esuat sa atraga un numar suficient de aderenti la propriul fond, faptul ca acum este interesata doar sa-si scoata banii investiti in cateva luni si sa faca si profit?

nu stiu.

si aici este vina csspp, care a acceptat fara niste criterii precise, poate in numele democratiei prost intelese, firme care nu au avut nici in clin nici in maneca cu, iertati semicacofonia, cu ideea de pensie privata. pai ce a facut in domeniu marfin sau zepter. acu, daca vinzi oale, vinzi si pensii!?! am ramas, pur si simplu, siderat, cand am vazut cine a mai fost acceptat sa atraga aderenti pentru pilonul II... si mai si voiau perdantii o redistribuire numai pentru ei, excluzand marile firme de asigurari si pensii, care au investit timp si zeci de milioane de euro in aceasta actiune, de atragere a aderentilor la pensiile private obligatorii. probabil, ca sa vanda mai bine portofoliul, adica increderea oamenilor.

oare cat valoreaza increderea unui om? 300 de euro,1000 de euro?

peter sragher
Alina Stoianof la 27 Martie 2008, ora 13:15
Va inteleg frustrarea. Problema apare din lipsa de informare publica asupra reglementarilor legale in vigoare. In mod normal csspp ar fi trebuit sa verifice daca agentii care au iesit pe piata ca mustele vara sunt onesti, explica atat drepturile cat si riscurile la care se supun aderentii. Unul din riscuri era acela potrivit caruia societatea de administrare nu reuseste sa atraga suficienti clienti ca sa poata functiona in conditii de profitabilitate. Pe de-alta parte este si vina celor care au semnat un act de aderare fara sa faca o minima verificare a jucatorilor de pe piata. Exista publicatii financiare obiective care sunt un adevarat barometru in domeniu (vezi revista Forbes) unde se publica anual topul companiilor cu profit si valoare de piata. Ca sa inchei, cei care au aderat la fondul pe care-l va cumpara AIG sunt niste fericiti pentru ca AIG Life Romania face parte din compania mama AIG, cea mai mare companie de asigurari si servicii financiare din lume. In Polonia, pe pilonul II, a ajuns sa detina acum majoritatea contribuabililor pe pilonul II datorita ratelor de profit net superioare pe care le-a avut in administrarea pensiilor private.

  Inapoi la articolul AIG Fond de Pensii vrea sa cumpere un jucator cu peste 50.000 de aderenti

Setari Cookie-uri