sansa unei vieti

In decembrie 2007, am avut "sansa unei vieti", aceea de a vedea, cu propriii mei ochi, ghetarul perito moreno. Simt nevoia sa impartasesc cu voi, cei care cititi articolul, bucuria de atunci... Pentru ca traim finalul erei glaciare, ghetari precum perito moreno nu vor mai exista vreme indelungata, ne-a spus ghidul care ne-a insotit; sunt fericita ca am ajuns pana acolo si am vazut cu ochii mei, de aproape, un ghetar imens, pe care am si mers un pic. Am mers pe niste podete din lemn, cu balustrade, special amenajate; din timp in timp, bucati din ghetar cadeau cu zgomot; ultima bucata mare de gheata cazuse acum cativa ani. Privelistea continea atat de mult alb, cu irizatii albastre, incat nu te puteai uita cu ochiul liber, ochelarii de soare erau absolut necesari; am avut o zi superba, insorita si cu putin vant; ni se pusese in vedere sa ne dam cu crema protectoare impotriva soarelui. Ni s-a urat bun venit pe ghetarul perito moreno cu un pahar de tarie cu gheata cat se poate de veritabila, sparta pe loc din ghetarul pe care mergeam. Pe langa frumusetea peisajului, oamenii locului stiu, categoric, sa faca turism. Numai bine!