arta fara centura de siguranta

Toata vara, usa de la intrarea in imobilul meu a stat deschisa si inlocuita englezeste de utila plasa contra insectelor. Astfel, asezat in prispa casei, puteam privi de afara, intru destindere, cele cateva tabouri din living, pictate in ulei sau acuarela de catre artisti celebri sau ilustri anonimi. Doar cateva zile pe luna; dupa intrarea banilor pe carduri ma lasam dus pe muntii si apele zugravite cu talent pe panza sau placaj. Cand pusculita incepea sa se restranga, incepeam sa evaluez tablourile, gandindu-ma care dintre acestea m-ar scoate impas financiar. Dintre toate peisagiile insa, Casa Satmareana a pictorului-sculptor Aurel Popp imi oferea o stare aparte de liniste interioara. Nu pentru ca taranca supla din peisajul mirific ar urca pe cursul apei, cu spatele inspre privitor. Bursa artelor cota binisor lucrarea, iar criza financiara ma impingea sa incerc a-mi lua ramas bun de la tabloul lui Popp, depunandu-l la una dintre cunoscutele case de licitatii. Am facut-o.
Dupa ce am consultat cataloagele de arta actualizate la zi, m-am prezentat in biroul evaluatorului, nu fara curiozitate, emotie sau regret. Era prima data cand puneam in vanzare un obiect de valoare, iar cel din fata mea avea cartea de vizita a unui profesionist marcant. M-am inselat; acesta a confundat mai intai autorul tabloului cu nepotul sau (Alexandru Popp) si a apelat la un clasor cu specimene de semnaturi, singurul indiciu care l-a determinat sa accepte ca pictura este opera pictorului-sculptor Aurel Popp. A confirmat originalitatea piesei si a dat sa o inscrie la licitatie sub denumirea Peisaj cu Casa Gorjeana. I-am explicat timid ca autorul a trait exclusiv la Satu Mare si Debrecen, iar evaluatorul profesionist a facut compromisul de a inscrie la licitatie tabloul sub titlul Casa din Maramures. A mai ramas sa aflu ca pretul de pornire a fost stabilit la 1500 euro (25% din cel estimat in catalog), dar estimarea nu lasa loc de comentarii sau negocieri. Criza, bat-o vina!
Firesc, tabloul nu s-a vandut la licitatia unde a avut prilejul sa fie expus alaturi de lucrari de Grigorescu, Iser, Pacea sau Petrascu, nevandute la randu-le, tot la preturi ridicole. Ramane astfel un simplu fis zvonul sforaitor-mediatic conform caruia, pe timp de criza, se investeste masiv in arta. Din 62 de tablouri, fusesera vandute trei; banale acuarele si crochiuri semnate de anonimi, la pret de televizoare chinezesti.
Recuperarea si transportul Casei Satmarene mi-a facut mai multe probleme cat si-ar fi inchipuit insusi autorul tabloului. Daca, la depunerea piesei, am putut parca masina chiar in usa casei de licitatii, la semnarea contractului de retragere accesul pe acelasi domeniu public mi-a fost conditionat de prezenta subsemnatului pe o lista intocmita de administratie. Am lasat frumusel masina in fata barierei (blocand satisfacut accesul unui senator aflat in capul listei) si m-am intors in doua minute cu Casa Satmareana in brate. Evident, eliberarea operelor nevandute dureaza de douazeci de ori mai putin decat depunerea acestora. Am asezat tabloul pe bancheta din fata, unde am constatat ca nu tuturor le este utila centura de siguranta. Asa ca, mergand cu o viteza medie de 40 km/h, am oferit si altora prilejul sa admire, prin parbriz, pictura lui Aurel Popp. Desigur, din curiozitate; canapelele si baxurile cu racoritoare de pe alte autoturisme fiind mai numeroase si mai atractive.
Ajuns acasa, am eliberat tabloul de incomoda si inutila centura de siguranta asezandu-l la locu-i pe perete, pentru a ma destinde iar afectiv. Fireste, nu pentru multa vreme. Pana la alta licitatie.